O ipoteză metafizică: în cele 3 zile când Iisus Hristos a murit, până la Înviere, El s-a dus într-un univers paralel, unde a petrecut mai multe decenii?


Imagine: flickr.com (Commons Creative – free)

Se ştie povestea biblică a Învierii lui Iisus Hristos: El a fost crucificat de către autorităţile romane, a murit pe cruce, într-o zi de joi, a fost între timp înmormântat, iar duminică a înviat din morţi, mormântul Său fiind gol.

Desigur, cei sceptici nu vor crede această poveste – nimeni până acum n-a putut învia din morţi. Dar dacă, Învierea lui Iisus s-a întâmplat după nişte legi ale fizicii / Universului, pe care noi nu le ştim? În definitiv, în fizică există multe necunoscute, pentru că noi, oamenii, nu am fost în stare să descoperim toate legile. Şi, în plus, să nu uităm că, de când cu recunoaşterea fizicii cuantice, am învăţat că orice este posibil şi am mai învăţat că în acest Univers un rol foarte important îl are conştiinţa.

Dar, în legătură cu Învierea lui Iisus, am citit o opinie foarte interesantă a unui pasionat de metafizică: în cele 3 zile când Iisus a murit în acest univers / dimensiune, de unde ştim noi că în această perioadă El nu s-a dus într-un univers paralel / altă dimensiune, unde a petrecut mai multe decenii (echivalentul timpului nostru)? Oamenii de ştiinţă recunosc existenţa universurilor paralele, iar unei fiinţe divine ca Iisus nu i-ar fi fost greu să iasă şi să pătrundă în încrengătura de lumi paralele…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO