Orgoni Crystal

Minciuni ordinare împotriva creştinismului (3): “Învierea lui Hristos ar fi un mit”


 

Unii critici fervenţi ai creştinismului, consideră că Iisus Hristos a fost îmbrăcat în legende şi mituri. Printre aceste legende este cea privind Învierea lui Hristos, ce este considerată a fi un simplu mit, şi nu un fapt autentic. De ce? Pentru că înaintea lui Iisus Hristos ar mai fi existat personaje care ar fi înviat, ca de exemplu învierea lui Osiris din mitologia egipteană. Şi creştinismul s-ar fi inspirat din aceste mituri. Da, e adevărat, Învierea lui Iisus nu a fost primul caz de înviere din lume, dar această Înviere se deosebeşte net de celelalte din următoarele motive:

1. Învierea lui Hristos nu e un mit, întrucât acest crez a apărut imediat după întâmplare, având o locaţie precisă şi sute de martori

O istorie a mitologiilor demonstrează faptul că unui mit îi ia multe generaţii pentru a se dezvolta. Un mit nu apare pur si simplu, brusc, deodată, ci evoluţia sa este una lentă şi îndelungată. Nu există niciun mit în lume care să se fi dezvoltat în prezenţa atâtor martori, şi într-un timp atât de scurt, aşa cum  apare el în Noul Testament.

John Macquarrie, în lucrarea sa “Limbajul lui Dumnezeu: O examinare a limbajului şi logicii teologiei” (1967) scrie următoarele: “Mitul este, de obicei, caracterizat prin îndepărtarea din timp şi spaţiu, el având loc cu mult timp în urmă.” El mai spune că în Evanghelii nu poate fi vorba de un mit întrucât “acele evenimente au loc într-o locaţie definită, în Palestina, sub domnia lui Pontius Pilat, doar cu o generaţie înainte ca să apară Evangheliile”.

Marea majoritate a istoricilor consideră că Evangheliile au apărut, în general, înaintea sau în jurul anului 100 d.Hr. Astfel, Clement din Roma (circa 95 d.Hr.) citează din Noul Testament (Corintieni 13, 42, 46); Ignatius (circa 110-115 d.Hr.) citează din Evanghelia lui Luca (24:39); Policarp (cca 115 d.Hr.) citează toate Evangheliile sinoptice (Filipieni 2:7); în “Epistola lui Barnabas” (circa 135 d.Hr.) se citează din Evanghelia după Matei (22:14); Papias (circa 125-140 d.Hr.) în opera sa “Oracole” îi citează pe Matei, Marcu şi Ioan (ca autori ai Evangheliilor).

Specialistul în teologie John Robinson merge mai departe, şi, în lucrarea sa, “Redatarea Noului Testament” (1976) consideră că Evangheliile trebuie datate mult mai devreme (înainte de anul 70 d.Hr.), deoarece în acest an a avut loc distrugerea templului din Ierusalim. Cum în Noul Testament se vorbeşte despre distrugerea templului Ierusalimului ca un semn al sfârşitului lumii din viitor, aceasta înseamnă că, în momentul în care au fost scrise Evangheliile, evenimentul istoric din anul 70 d.Hr. încă nu avusese loc.

Cercetările istorice au demonstrat faptul că a existat o încredere imediată în Învierea lui Iisus. Un crez timpuriu al apostolilor a inclus printre altele şi Învierea lui Hristos, fragmentul de mai jos fiind datat de mulţi teologi între 3 şi 7 ani după Învierea lui Hristos:

“3. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
4. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;
5. Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit;
7. După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
8. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.
9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu”
(1 Corinteni 15:3-9)

Aproape toţi teologii sunt de acord cu faptul că primele scrisori ale Sf. Pavel au apărut în maxim 25 de ani după moartea şi învierea lui Hristos, iar toate rugăciunile apostolilor se bazau pe evenimentul crucial din lumea creştinităţii: Învierea lui Hristos.

Pe de altă parte, sute de martori l-au văzut pe Hristos, după ce acesta a fost crucificat. El a fost văzut deodată de 500 de oameni:

“În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit” (1 Corinteni 15:6)

2. Învierea lui Hristos nu e mit pentru că Iisus avea mulţi duşmani…şi totuşi nimeni nu a contestat în acele vremuri acest eveniment

În vremea când Iisus era un învăţător celebru prin Galileea şi Ierusalim, El avea mulţi duşmani. Aceştia ar fi avut toate motivele şi mijloacele ca în acele vremuri să fi demonstrat că Învierea lui Hristos a fost un lucru fals. Şi totuşi, nu există nici măcar o singură mărturie din partea duşmanilor lui Iisus care să fi negat această înviere. Un raţionament asemănător îl avea şi Eta Linnemann în lucrarea “Există o problemă sinoptică” (1992), care spunea: “Martorii, atât cei ostili, cât şi cei care-l simpatizau pe Iisus, n-au dispărut după vreo două decenii. Mulţi dintre ei au supravieţuit până în anii 70. Cine în acele vremuri ar fi îndrăznit să modifice “tradiţia iniţială”, dacă aceasta nu ar fi fost recunoscută?”

3. Învierea lui Hristos nu e mit, întrucât nu există asemănări, din punct de vedere al naraţiunii, cu celelalte mituri

Evangheliile nu au absolut nicio asemănanare cu miturile greceşti, egiptene sau persane. În contrast cu acestea, Evangheliile sunt modeste, le lipsesc “înfrumuseţările” şi conţin detalii care sunt contrare inventării unor eroi legendari.

Capitolul 20 din Evanghelia lui Ioan, în care este descrisă învierea, nu are deloc caracteristicile unui material legendar sau mitologic:

“1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
3. Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
4. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
5. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
6. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
7. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
8. Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9. Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
10. Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.
19. Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.
21. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.
22. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;
23. Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.
24. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
25. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.
26. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
27. Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.
28. A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29. Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
30. Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.”

Ce se poate observa din acest capitol biblic? Următoarele lucruri:

– nu a fost descris procesul propriu-zis al învierii;

– Fecioara Maria nu l-a recunoscut prima oară pe Iisus şi nici măcar n-a considerat că era ceva special la Iisus înviat;

– discipolii încă se mai ascundeau de frica evreilor;

– cum în trecut femeilor nu li se acordau prea mult credit, e “revoltător” faptul că primii martori ai Învierii lui Iisus au fost, de fapt, femeile. Un mit n-ar fi făcut “greşeala” de a trece ca martori nişte simple femei. În acele timpuri, depoziţiile unor femei nu erau nici măcar recunoscute legal. În plus, curajul femeilor îi pune pe bărbaţi într-un complex de inferioritate, căci ei apar ca nişte adevăraţi laşi.

Michael Grant, în lucrarea sa “Iisus, o viziune a unui istoric despre Evanghelii” (1977) afirmă: “Critica modernă a eşuat în a compara mitul lui Osiris, a lui Mithras şi a altora cu povestea lui Iisus Hristos.”

4) Învierea lui Hristos nu e un mit, întrucât evreii sunt foarte slabi în a inventa mituri

Evreii reprezintă candidaţii cei mai puţin probabil în a inventa mitul unui Iisus Hristos. Nicio altă cultură nu s-a opus atât de mult mitului, aşa cum au făcut-o evreii. Iudaismul a fost un mediu în care doctrinele privind morţile şi renaşterile unor zei mitici n-au fost privite niciodată cu interes. Şi este extrem de greu de crezut că un asemenea “mit” (al Învierii lui Hristos) ar fi putut apărea tocmai din inima iudaismului.

Poate că Iisus Hristos n-a murit cu adevărat pe cruce…E posibil? Nu!

Desigur, mai sunt unii critici ai Învierii lui Iisus care spun că acesta n-ar fi murit cu adevărat pe cruce, ar fi fost într-un fel de comă profundă, şi de aceea ar fi părut că ar fi înviat. Dar, se cunoaşte faptul că orice om crucificat va muri din cauza asfixiei, deshidratării şi a stopului cardiac. Atunci când soldaţii romani romani l-au declarat mort pe Iisus, ei ştiau ce spun. Şi chiar dacă, prin absurd, am presupune că Iisus ar fi fost într-o “comă profundă” şi n-ar fi murit pe cruce, ar putea explica vreun doctor cum ar fi putut El, ca fiind într-o stare de sănătate atât de gravă, să fi dat deoparte singur o ditamai piatră şi să fi ieşit din mormânt!? Normal că n-ar fi putut!

Şi, în plus, e greu de crezut că toţi discipolii, dacă ar fi ştiut că totul e o fraudă şi că Învăţătorul lor n-ar fi înviat din morţi, n-ar fi susţinut cu atâta ardoare, zeci de ani, o asemenea fraudă. Pentru ce să susţii o fraudă, chiar cu riscul de a fi omorât de autorităţi!? De ce să crezi cu atâta ardoare într-un lucru neadevărat? Apostolii lui Iisus n-au avut, în anii care au urmat după moartea şi învierea lui Hristos, niciun beneficiu material sau de putere, ci numai necazuri. Să se propăvăduit un fals, care le-ar fi adus şi multe necazuri, ar fi fost total lipsit de orice logică.

Aşadar, cei care se mai îndoiesc de Învierea lui Hristos, ar fi bine să se mai gândească mai bine…


 

 
Orgoni Crystal

 

Articole inrudite


 
loading...