Într-un artefact uluitor găsit la Neapole aflăm, în sfârşit, data crucificării lui Iisus Hristos: 27 martie 30!


crucificarea lui IisusÎn 2009, deci acum 5 ani, scriam un articol despre sentinţa de condamnare a Mântuitorului (Un document incredibil: sentinţa de condamnare la moarte a lui Iisus Hristos), care se pare că s-a păstrat, pe un pergament, la Mănăstirea Simancas din Spania. Am întâlnit în altă carte, o sentinţă mai scurtă, dar asemănătoare, însă aceasta are o altă poveste.

În 1810, în timp ce făcea săpături în oraşul antic Amiternum (în prezent Aquila), din Neapole, un muncitor a găsit o vază străveche din marmură în care se afla o inscripţie din aramă, în limba ebraică. După ce a fost tradusă ea s-a dovedit a fi mandatul emis pentru uciderea lui Iisus Hristos. Iată ce conţinea:

„În anul al 17-lea al domniei împăratului Tiberius, pe 27 martie, în oraşul sfânt Ierusalim, Ana şi Caiafa fiind marii preoţi ai poporului lui Dumnezeu, iar Pilat din Pont guvernatorul Galileii, din jilţul pretorian, îl condamnă pe Iisus din Nazaret la moartea pe cruce între doi tâlhari, pe baza mărturiilor oamenilor care spun:
1. Iisus este un ademenitor;
2. El farmecă;
3. Este duşmanul legilor;
4. Se autointitulează pe nedrept Fiul lui Dumnezeu;
5. Se autointitulează pe nedrept Regele Ierusalimului;
6. El a intrat în templu urmat de mulţimea care ducea ramuri de finic.

Îi ordonă primului centurion, Tuilius Cornelius, să-l ducă la locul execuţiei, şi interzice oricărui om, sărac sau bogat, să se opună morţii lui Iisus Hristos. Martorii care au semnat condamnarea lui Iisus sunt:
1. Daniel Robani, un Fariseu
2. Ioanus Robani
3. Rafael Robani
4. Capet, un cetăţean

Iisus va ieşi din oraşul Ierusalim prin poarta Struenus”.

Cum împăratul Tiberius a domnit între anii 14-37 d.Hr., iar în inscripţie se spune al 17-lea an de domnie, dacă acest artefact este autentic, atunci putem afla cu precizie că Iisus Hristos a fost crucificat pe 27 martie 30. Iată, în sfârşit, o dată certă, după atâtea presupuneri…

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO