Omul are nu, un suflet, ci două suflete! Primul suflet moare definitiv, iar al doilea se duce în Hades, unde devin inconştient şi se transformă în fantomă
În Iliada şi Odiseea de Homer, cele mai vechi texte literare greceşti, se disting două tipuri de suflete: psuche şi thumos. Pentru grecii din epoca homerică, un individ era pe deplin uman numai dacă psuche şi thumos funcţionau împreună, ca un întreg coerent. Considerat liber, nemuritor si lipsit de constrângeri, psuche deţinea scânteia vieţii şi, cu toate că nu putea părăsi trupul fără a cauza moartea respectivei persoane, se credea că se poate reîncarna. Fără a poseda sentimente sau emoţii, era considerat centrul gândirii intelectuale abstracte. Celălalt suflet, thumos, conţinea în el însuşi sentimentele, emoţiile, nevoile şi imboldurile individului.
Moartea distrugea coeziunea dintre psuche şi thumos în două etape. Mai întâi, cele două suflete se detaşau la unison de corp atunci când acesta îşi înceta funcţionarea, iar la scurt timp după aceea se separau unul de altul, în aşa-numita „a doua moarte”. Un suflet dispărea în neant pur şi simplu, iar cel de-al doilea cobora în Hades – tărâmul morţilor. Acolo, aceste fantome îşi continuau existenţa, într-o lume ternă, nefericită şi sumbră, iar gândurile lor erau confuze, inconştiente.
Sufletele decedaţilor erau portretizate ca fiind extrem de slabe, doar cu un dram de conştienţă, însă capabile să-şi recapete suficientă forţă şi conştienţă pentru a gândi, a se mişca şi a vorbi pentru un scurt răstimp, dacă puteau primi o oarecare susţinere din partea celor vii. Ulise, eroul lui Homer, aduce de pildă o ofrandă specială menită să atragă sufletele morţilor. Orice suflet cu acces la ofrandă putea susţine o conversaţie raţională cu Ulise vreme de câteva clipe, dar fără susţinere; toţi ceilalţi morţi rămâneau mai departe lipsiţi de raţiune şi de capacitatea de a înţelege.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În Iliada şi Odiseea de Homer, cele mai vechi texte literare greceşti, se disting două tipuri de suflete: psuche şi thumos. Pentru grecii din epoca homerică, un individ era pe deplin uman numai dacă psuche şi thumos funcţionau împreună, ca un întreg coerent. Considerat liber, nemuritor si lipsit de constrângeri, psuche deţinea scânteia vieţii şi, cu toate că nu putea părăsi trupul fără a cauza moartea respectivei persoane, se credea că se poate reîncarna. Fără a poseda sentimente sau emoţii, era considerat centrul gândirii intelectuale abstracte. Celălalt suflet, thumos, conţinea în el însuşi sentimentele, emoţiile, nevoile şi imboldurile individului.
