Primul călător în timp: grecul Aristeas, omul care a zburat cu zeul Phoebus într-o navă spaţială! El apăru 240 de ani mai târziu…


Strabon, profesorul lui Homer, menționează în scrierile sale de Aristeas din Proconessus, o persoană extraordinară și misterioasă. Călătoriile sale fantastice au uimit vechii greci, căci sugerau zborul cu nave spațiale cerești. Aristeas a trăit în aceeaşi perioadă cu Sf. Ilie, aflat la câteva sute de km distanță, în Israel; şi acesta a fost transportat la cer într-un „car de foc”.

În celebra carte a lui Zecharia Sitchin „Calea spre paradis” putem citi următoarele: „Cei 50 de ucenici s-au întrebat dacă într-adevăr Sf. Ilie a fost luat în ceruri pentru totdeauna. N-ar fi fost posibil ca vântul Domnului să fi suflat, iar el să fi fost aruncat pe un munte sau în vreo prăpastie? – se întrebau ei. În ciuda obiecţiilor lui Elisei, ei l-au cautat timp de trei zile. Și când s-au întors, Elisei le-a zis: „Nu v-am spus? Domnul lui Israel l-a luat pe Ilie într-un car de foc …”

Herodot (484 – 425 î..Hr.) spune că Aristeas, fiul lui Caystrobius din Proconessus (o insulă din Marea Marmara), a fost luat de Phoebus, zeul luminii, și zeul-Soare, într-un zbor fantastic cu carul. Ei au zburat deasupra pământurilor.

Dar, așa cum am spus, Aristeas a fost o persoană extrem de controversată. Poate că a fost un călător în timp. Herodot povestește că într-o zi, Aristeas a intrat în magazinul unui fierar din Proconessus și acolo a murit. Fierarul răspândi repede vestea că renumitul Aristeas era mort. Cu toate acestea, aproape imediat, evenimentul a fost contrazis de un om care a spus că tocmai s-a întâlnit și a vorbit cu Aristeas, care se afla pe drumul spre orașul bogat Cyzicus (un oraș antic în Anatolia, Turcia). Atunci când rudele lui Aristeas au intrat în magazinul fierarului, trupul acestuia dispăruse.

Șapte ani mai târziu, Aristeas a reapărut și a scris un poem despre Arimaspeani, oameni cu un singur ochi, asemănători cu gorgonii și grifonii, despre care se consideră că ar avea o posibilă legătură istorică între Hyperborea și celți. Ulterior, el a dispărut de pe fața pământului și s-a întors 240 ani mai târziu. De data aceasta, el a fost văzut în Metapontum, aproape de Taranto (în sudul Italiei), comandând o statuie pentru sine și un nou altar dedicat lui Apollo. Așa cum a spus el, de la moartea sa, el a călătorit cu Apollo sub forma unui corb sacru. După consultarea Oracolului din Delphi, Pythea a poruncit ca o statuie cu numele lui Aristeas să se afle lângă imaginea lui Apollo.

Înainte de a respinge o astfel de poveste incredibilă, ar trebui să luăm în considerare următoarea posibilitate: n-ar putea călători un om muritor în timp, aparând mai târziu, după ce familia și prietenii lui s-au întors deja în țărână?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Un comentariu la „Primul călător în timp: grecul Aristeas, omul care a zburat cu zeul Phoebus într-o navă spaţială! El apăru 240 de ani mai târziu…”

  1. „Abaris,originar din tara hiperboreilor si preot a lui Apollon era inzestrat cu puteri oraculare si magice (de exemplu bilocatia).Herodot (IV,36)povesteste ca el ar fi facut inconjorul lumii cu sageata ce o avea,fara sa manance ceva,”
    Mircea Eliade-De la Zalmoxis la Genghis Han

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock