Două întâmplări care arată că forţe misterioase şi necunoscute guvernează în lumea noastră


Există în lume o mulţime de forţe misterioase, necunoscute, care se pare că acţionează după alte legi şi principii faţă de cele pe care le ştim din fizică. Iar în acest articol, vă voi relata două întâmplări „paranormale”, extrase din două publicaţii. Că ele or fi reale sau nu, e mai greu de verificat…

Astfel, în „Courriere des Ardenes” din 1879, în duminica Paștelui, în orașul Signy le Petit din Belgia, o casă s-a ridicat în înălțime, apoi a recăzut pe loc. Nicio altă neregularitate nu a fost găsită!

În publicaţia „Fate” din noiembrie 1960, întâlnim următoarea întâmplare: o fată de 16 ani a sărit din mașina mamei sale, cu toată frenezia fericirii inocente a unei adolescente, când au ajuns la preferata lor casă de odihnă. Când mama ei parca mașina pe betonul din fața casei, fata alerga spre casă cu un pachet de cărți și cu o mare geantă de voiaj, chiuind de fericire. Apoi a dispărut…

La strigătul ei speriat, mama începu s-a caute. A descoperit cu consternare că, deși doar ea avea cheile la ușă, fata ei este deja în casă.

Când deschise ușa, fata îi povesti că, alergând spre casă, a cuprins-o o forță și în clipa următoare s-a trezit în interiorul casei, împreună cu geantă cu tot…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.