Naşterea Domnului nu e o sărbătoare păgână! (partea 2): Crăciunul s-a sărbătorit şi înainte de împăratul Constantin

245

În prima parte a articolului despre faptul că Naşterea Domnului nu e o sărbătoare păgână (https://www.lovendal.ro/wp52/nasterea-domnului-nu-e-o-sarbatoare-pagana-partea-1-biblia-nu-interzice-sarbatorirea-craciunului/), vorbeam cum că, deşi în Biblie nu există nimic scris care să încurajeze sărbătorirea Crăciunului, totuşi nu există nimic sa interzică o asemenea sărbătoare. În partea a doua a acestui articol mă voi referi la al doilea argument al celor care susţin că Crăciunul nu ar fi o sărbătoare creştină: acela că în primele secole după Hristos creştinii nu au sărbătorit Crăciunul, sărbătoare introdusă “cu forţa” de împăratul Constantin, după anul 313 d.Hr.

În primii 300 de ani, Biserica a fost pură şi apoi a fost “păgânizată” de împăratul Constantin?

Astfel, se crede că în primii 300 de ani, Biserica ar fi fost una “pură”, iar Crăciunul n-ar fi fost sărbătorit niciodată; doar după ce Biserica a devenit “coruptă” (iar lucrul acesta ar fi avut loc în timpul împăratului Constantin), Biserica Romano-Catolică ar fi adoptat Crăciunul, având la bază ideile păgâne. În acest fel, împăratul Constantin nu doar că a recunoscut creştinismul ca religie de stat, dar ar şi amestecat această religie cu ritualuri păgâne.

Citez din articolul lui Michael Schneider, “E Crăciunul creştin?”

    Nu există nicio indicaţie în Noul Testament că creştinii timpurii au sărbătorit Crăciunul. Poate fi demonstrat în întreaga istorie a Bisericii că, în primii 300 de ani de la naşterea lui Hristos, creştinii nu ştiau nimic despre celebrarea lui Hristos. În anul 313 d.Hr. împăratul Constantin s-a făcut creştin, iar creştinismul a fost declarată ca fiind religia oficială a Imperiului. Dar acesta a fost momentul în care Biserica Creştină a îmbrăţişat elemente păgâne, adevăratul creştinism fiind de-acum înainte pervertit. Împăratul Constantin a păstrat pe monezile sale inscripţii cu zeii romani. Biserica a devenit Biserica Romano-Catolică, prin combinarea creştinismului cu păgânismul.

 

blank
Ereticul crestin Marcion

Biserica a fost invadată încă de la bun început de erezii… Cazul ereticului Marcion

În primul rând, aceste rânduri arată o ignoranță totală a istoriei Bisericii timpurii, dacă credem că după moartea şi învierea lui Hristos ar fi existat o perioadă de circa 3 secole în care Biserica ar fi fost complet “pură”. Cine a citit lucrările Sf.Părinţi ai Bisericii precum și alte documente bisericești, au descoperit că Biserica a avut tentative mari de abatere de la doctrina și practica apostolică încă de la bun început. Chiar de la secolul I, au existat o serie de învățători falși și de învățături eretice care au invadat Biserica.

De exemplu, Marcion (85-160) a fost un teolog şi eretic creştin, ce a fost întemeietorul unui curent creştin cu influenţe gnostice ce a avut mare răspândire în rândul Bisericii creştine în secolul al II-lea. Marcion credea că Dumnezeul din Vechiul Testament e total diferit faţă de Dumnezeul din Noul Testament, că Iisus Hristos era fiul unui Tată Ceresc care avea calităţile unui “zeu extraterestru”, neavând nicio legătură cu creaţia acestei lumi. Acei creștini timpurii erau asaltaţi cu tot felul de ispite și filozofii creştine rătăcitoare, la fel ca creștinii de astăzi. Aşadar, a spune că Biserica creştină era “pură” până în secolul al IV-lea, nefiind atinsă de erezii, înseamnă a nu cunoaşte deloc istoria creştinismului timpuriu.

 

blank
Imparatul Constantin

Evoluţia religioasă a împăratului Constantin

În al doilea rând, cine spune că împăratul Constantin a combinat creştinismul cu păgânismul, pentru a perverti învăţăturile lui Hristos, o face fără să cunoască prea multă istorie. În primul rând, trebuie să facem distincţie între împăratul Constantin din anii 312-323 şi împăratul Constantin după anul 324. În anul 312, Constantin a devenit împărat al părţii occidentale a Imperiului Roman, în timp ce Licinius era împărat al părţii răsăritene.

Între 312 şi 323, deşi împăratul Constantin a acceptat creştinismul, totuşi nu a putut renunţa brusc la adoraţia sa pentru zeii păgâni. De exemplu, în anul 315 el a supervizat construirea Arcului lui Constantin din Roma, pentru a celebra o victorie obţinută în urmă cu 3 ani. Pe arc apar imagini ale zeiţei Victoria şi Diana, dar şi a zeilor Apollo şi Hercules. Religia Soarelui, cu celebra inscripţie “Soli Invicto Comiti” (“Soarele imbatabil”) era încă prezentă pe monedele oficiale. Renunţarea la păgânism s-a făcut, dar totuşi treptat.

Dar, în anul 324 totul s-a schimbat în politica lui Constantin. În acel an, împăratul l-a învins pe rivalul său răsăritean, Licinius, în bătălia de la Chrysopolis şi a devenit astfel singurul conducător al Imperiului Roman. Atunci, ardoarea sa pentru creştinism nu mai cunoaşte limite. De fapt, el a devenit atât de dezgustat de păgânismul Romei, încât a hotărât să mute capitala Imperiului Bizantin, în oraşul care o să-i poarte şi numele: Constantinopol. El a interzis sacrificiile păgâne şi a decretat că nu va exista niciun fel de închinare la idoli sau festivaluri păgâne.

Astfel, nu există nicio dovadă precum că “păgânul” împărat Constantin ar fi într-adevăr responsabil pentru combinarea celebrării Naşterii Domnului cu păgânismul, prin mutarea sărbătorii pe 25 decembrie. Din contra, la finalul vieţii sale, împăratul Constantin a devenit atât de ataşat faţă de creştinism, încât a renunţat definitiv la toate formele de păgânism.

De asemenea, este aberant a se spune că în timpul împăratului Constantin Biserica creştină s-a transformat în Biserica Romano-Catolică, sau că “împăratul Constantin a decretat catolicismul ca religie de stat în secolul al IV-lea”. De fapt, împăratul Theodosius I a fost cel care a decretat creştinismul ca religie oficială de stat în anul 379. Iar în secolul al IV-lea nu a existat “Biserică Romano-Catolică”, acest nume intrând în uz mult mai târziu. E adevărat că Theodosius a decretat “catolicismul” ca religie de stat, dar aici “catolicismul” avea sensul de “adevărata religie creştină” împotriva mişcărilor eretice care apăreau ca ciupercile în acea perioadă (vezi, de exemplu, arianismul).

 

blank
Clement din Alexandria

Crăciunul era sărbătorit încă din secolul al II-lea!

Pe de altă parte, e adevărat că Naşterea Domnului (Crăciunul) nu s-a aflat pe lista de sărbători principale ale creştinismului în primele 2 secole de existenţă a Bisericii. Dar asta nu înseamnă că creştinii timpurii nu au sărbătorit deloc naşterea lui Hristos până în timpul împăratului Constantin. De fapt, chiar există dovezi că Crăciunul era sărbătorit de creştini înainte de anul 200 d.Hr. în Egipt. Unul din Sfinţii Părinţi ai Bisericii, Clement din Alexandria (150-215), scria că unii învăţaţi din vremurile sale au reuşit să stabilească nu doar anul naşterii Domnului, ci şi ziua; aceasta dată era în al 28-lea an al lui Augustus şi în a 25-a zi a lui Pachon (20 mai). Clement a mai adăugat faptul că alţi învăţaţi susţin faptul că Hristos s-a născut pe 24 sau 25 Pharmuthi (adică 19 sau 20 aprilie). O altă versiune ar fi aceea că Iisus s-ar fi născut pe 28 martie, ziua în care Soarele ar fi fost creat.

Tot Clement din Alexandria mai susţine că alţi creştini au obiceiul de a celebra botezul lui Hristos (Epiphania) în a 15-a zi a lui Tubi (10 ianuarie), iar alţii în a 11-a zi a lui Tubi (6 ianuarie). Această remarcă este una foarte importantă, întrucât în multe locuri, creştinii celebrau atât botezul Domnului cât şi naşterea Sa în aceeaşi zi, o practică care se păstrează până în prezent în Biserica ortodoxă armeană.

Dar, despre data naşterii lui Iisus şi 25 decembrie vom vorbi în partea a treia a articolului.

(Va urma)