Cotidianul The Telegraph ne povesteşte o întâmplare ciudată, dar şi hazlie în acelaşi timp, ce a avut loc în Suedia. Un bărbat de 23 de ani, ce este cunoscut ca bolnav psihic, a tras două împuşcături de pistol prin fereastra apartamentului său către nişte extratereştri invadatori. Pistolarul a spus că o împuşcătură a nimerit un OZN, făcându-l să explodeze. O femeie care se afla şi ea în apartament, situat în centrul oraşului Hedemora, a chemat poliţia.
În ciuda prezenţei ofiţerilor poliţiei, acestora le-a luat câteva ore bune pentru a-l convinge pe tânărul de 23 de ani că extratereştrii nu au de gând să-l răpească, el aflându-se în siguranţă. Atacatorul a fost mai târziu acuzat de deţinere ilegală de armă şi de ameninţarea unui ofiţer de poliţie. Un psiholog care l-a examinat pe tânăr a ajuns la concluzia că acesta suferă de o boală psihică severă.
P.S. Stau şi eu şi mă întreb: dacă suedezul acesta chiar vede extratereştri, iar aceştia sunt invizibili ochiului uman obişnuit, ei provenind din alte dimensiuni? Desigur, e posibil să fie şi bolnav psihic…