Numărul din aprilie 1973 al revistei Space Flight a făcut senzaţie prin publicarea a patru articole pe tema civilizaţiilor extraterestre, în care a fost inserată şi afirmaţia cu privire la apariţia unei sonde străine în sistemul nostru solar. Argumentul se baza pe constatarea că semnalele radio sesizate şi descrise pentru prima dată în 1928, de profesorul Stomer din Oslo şi de Van der Pol din Eindhoven, iar mai târziu şi de alţii, sosesc cu o întârziere de câteva secunde. O explicaţie plauzibilă a fenomenului, deşi cu o anumită notă de fantastic, ar fi „întoarcerea” semnalelor de o sondă cosmică artificială.
Ipoteza a fost formulată în anul 1963, de către astronomul Ronald H. Bracewell de la Universitatea din Stanford. Durata întârzierii semnalelor a dus la concluzia că sonda s-ar putea afla la o depărtare de circa 400.000 km de Pământ şi la aproximativ aceeaşi distanţă faţă de Lună, într-unui din aşa-zisele puncte Lagrange ale sistemului Pământ-Lună, deci în poziţie echilaterală faţă de Lună, unde sonda nu suferă perturbaţiile undelor gravitaţionale şi poziţia ei rămâne stabilă.
Între 14 şi 17 septembrie 1953, numeroşi telespectatori din Marea Britanie au fost puşi în faţa unui fenomen inexplicabil şi misterios: pe ecranele lor a apărut, în mai multe rânduri, mira şi indicativul staţiei de emisie Klee. Aceasta funcţionase la Houston (Texas, SUA) şi îşi încetase emisiunile încă din 1950! Nimeni nu a putut să explice niciodată, în mod logic, ce s-a întâmplat atunci, mai ales că în urma anchetei desfăşurate s-a constatat că o astfel de farsă ar fi costat cel puţin 100.000 de dolari. Desigur, s-a dat o explicaţie oficială, dar aceasta era lipsită de orice logică elementară: un inventator misterios a tras o păcăleală! Evident, nu s-a aflat niciodată numele acestui genial inventator care a reuşit să acopere Marea Britanie cu o singură staţie de emisie.