Enigma mesajului „extraterestru” din 1960, de la steaua Epsilon-Eridani


De-a lungul timpului, astronomii şi radioastronomii amatori şi profesionişti din întreaga lume au ascultat cerul pentru a identifica eventuale sunete sau mesaje extraterestre, din spaţiul cosmic. De exemplu, nu cu mult timp în urmă scriam acest articol – Nişte semnale radio misterioase au fost captate de un radiotelescop… Semnalele provin dintr-o stea pitică roşie aflată la doar 11 ani-lumină faţă de Pământ! – în care spuneam cum un astronom amator a recepţionat mai multe “semnale foarte ciudate” de la steaua Ross 128, în mai 2017.

În acest articol puteţi citi o mică poveste despre nişte semnale misterioase recepţionate în anul 1960. Deodată, toate aparatele de înregistrare radio o iau razna. Pulsaţii rapide şi regulate se răspândesc în laborator. Uimiţi, Frank Drake – un tânăr student în astronomie – şi cei câţiva radioastronomi care-l asistă se privesc cu stupoare. În acea zi de 8 aprilie 1960 tocmai captaseră pentru prima oară, cu ajutorul unui radiotelescop mediu, un semnal provenind de la steaua Epsilon-Eridani. Nu era nicio îndoială, au crezut ei: era vorba de un mesaj artificial!

Şi atunci şi-au pus repede întrebarea dacă n-au intrat cumva în contact cu o civilizaţie extraterestră după numai două tentative?! În zilele următoare, Epsilon-Eridani a rămas tăcută.

Până când, zece zile mai târziu, semnalul a fost recepţionat din nou. De data aceasta afacerea a meritat o anchetă serioasă, care i-a condus pe cercetători pe pista unui… U2 – avion-spion al armatei americane, zburând la o altitudine de 20.000 de metri!


Lasă un comentariu