Miliardarul american Bill Gates avertizează că vor mai fi încă două dezastre potenţiale pentru omenire, mai rele decât pandemia actuală de coronavirus! De unde ştie el asta!?


Conform cotidianului britanic „Daily Star”, care citează un interviu a lui Bill Gates cu Derek Muller, gazda canalului de YouTube Veritasium, miliardarul american ne avertizează că omenirea se va confrunta cu încă două pericole potenţiale, chiar mai rele decât actuala pandemie de coronavirus.

Iar cele două mari ameninţări pentru omenire ar fi „schimbările climatice” şi „bioterorismul”. Astfel, întrebat care ar fi următoarele crize ale umanităţii, Bill Gates răspunde următoarele: „Schimbarea climatică, în fiecare an, va provoca un număr de morți mai mare decât am avut în această pandemie”. Iar cel de-al doilea pericol pe care Gates îl vede este dat de bioterorism, adică aruncarea intenţionată pe piaţă de virusuri şi bacterii mortale. „Cineva care dorește să provoace daune mari ar putea să creeze un virus mortal. Probabilitatea de a ne confrunta cu acesta este mult mai mare decât epidemiile cauzate în mod natural, precum cea actuală”.

Şi mai mult decât atât, miliardarul american avertizează omenirea că nu există nicio modalitate prin care oamenii să poată opri viitoarele pandemii, deși „am putea să ne pregătim încă de pe acum, astfel încât să nu mai avem niciodată un număr de morți ca acum”.

Videoclipul YouTube cu interviul cu Bill Gates poate fi urmărit AICI. M-am uitat puţin şi la comentariile lăsate la acest videoclip: există destule comentarii care îl acuză pe Bill Gates că doreşte să facă diferite experimente cu vieţile oamenilor. Unii se întreabă cum de reuşeşte miliardarul american să fie atât de „mare profet” şi să ne spună că „va urma o altă pandemie provocată de un virus mortal eliberat în cazul unui război biologic”? Cum de este el atât de sigur că „nimic nu se poate face ca oamenii să evite următoarele pandemii”? Prin aceste întrebări, miliardarul american este din nou acuzat că ar fi unul dintre cei care s-ar afla în spatele tuturor ingineriilor sociale care încearcă să se producă în această perioadă în întreaga lume.

Poate cel mai bun comentariu ataşat acestui videoclip aparţine unui utilizator pe nume „eternal footman”, care spune următoarele: „Bill Gates makes me want to disconnect from the internet and start living my life again”, adică „Bill Gates mă face să-mi doresc să mă deconectez de la Internet şi să-mi trăiesc viaţa din nou”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO