Dezvăluire bombă a unui futurolog polonez: „Jucam un joc video, în 2018, în care se zicea că în China a apărut un virus ce afectează plămânii şi cauzează o pandemie globală!” Explicaţii pentru o asemenea „predicţie”!?


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free) + perlucrare proprie

Ce este futurologia? O cercetare sistematică și critică a problemelor legate de posibile dezvoltări viitoare. Se concentrează pe studierea legilor și metodelor noi de previziune a viitorului, dar futurologia nu este propriu zis o ştiinţă. Există un profesor de futurologie, David Kalisz, care este expert polonez în studiile viitorului și previziune și profesor la Paris School of Business. El a acordat un interviu interesant ziarului libertatea.ro, spunând la un moment următorul lucru (vorbind despre predicţia actualei pandemii de coronavirus):

„Jucam un joc video care a fost creat în 2017 în Noua Zeelandă și care avea o carte legată de o pandemie, pe care scria: ce-ar fi dacă virusul Ebola ar avea mutații și ar cauza o pandemie globală? Un alt joc pe care l-am jucat apoi, în 2018, creat de Institutul Viitorului din California, presupunea un scenariu – pare o nebunie azi – care zicea că în China există un virus care creează probleme respiratorii, ceva care ne afectează plămânii și cauzează o pandemie globală, ce facem? Toți râdeau, ziceau că n-o să se întâmple”

Foarte interesant… Nu ştiam că în 2018 exista un joc video, creat de Institutul Viitorului din California, şi care presupunea următorul scenariu: apare un virus din China, care provoacă probleme respiratorii, ce afectează plămânii, şi care cauzează o pandemie globală! Din China? Pneumonie? La nici 2 ani de adevăratul virus? Pot fi toate acestea previzionate prin futurologie!? Sau poate mai există şi următoarea alternativă (explicaţie): programarea predictivă. Adică, ni se bagă în subconştient, prin filme, jocuri video, cărţi etc., informaţii în conştient / subconştient, despre lucruri rele pe care păpuşarii lumii au de gând să ni le facă, pentru a ne obişnui cu ideea şi a nu fi luaţi prin surprindere, reacţionând astfel incontrolat…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.