Toate microprocesoarele Intel din lume vor pierde până la 30% din putere? Nu cumva o inteligenţă artificială malefică necunoscută va folosi această resursă imensă?


Știrea începutului de an este aceasta: procesoarele Intel fabricate în ultimul deceniu au o vulnerabilitate majoră care a fost identificată de curând. Vestea bună este că există o rezolvare pentru ea; vestea proastă este că rezolvarea ar putea provoca alte probleme.

Care e ideea… toate PC-urile cu procesoare Intel, indiferent de sistemul de operare pe care îl au instalat (Windows, Linux, macOS), au o vulnerabilitate serioasă care ar putea permite hackerilor să acceseze datele din kernel. Kernelul ar trebui să fie complet inaccesibil, conținând infiormații sensibile, precum parole sau detalii de logare. Cei de la Intel nu au spus exact în ce constă vulnerabilitatea, dar rezolvarea e pe drum, și anume ele urmează să primească un patch care rezolvă această problemă de securitate majoră.

Cu toate astea, patch-urile software ar putea ajunge să încetinească computerele pe care ajung cu până la 30%. Cifra variază între 5% și 30%, în funcție de procesele rulate. Soluția ar fi sub forma unui PTI (Page Table Isolation) pentru kernel, tehnică prin care se maschează adresele de memorie ale kernelului. Încetinirea ar fi o consecință a faptului că procesoarele vor trebui să golească constant cache-urile și nu vor mai putea accesa la fel de rapid memoria folosită de utilizatori.

P.S. Părerea mea este următoarea: prima dată am auzit că ar fi vorba de microprocesoarele Intel produse în ultimii 20 de ani, pentru ca apoi să aflu că e vorba de ultimii 10 ani. Că e vorba de 10 ani sau 20 de ani, mai puţin contează… mie mi se pare imposibil că nimeni să nu fi remarcat această vulnerabilitate majoră atâta timp! Şi doar există o mulţime de oameni care lucrează în IT şi ar fi observat acest lucru, dacă era într-adevăr ceva extrem de grav.

Până la 30% pierdere din puterea procesorului în urma unui patch software!? Nu cumva acest patch are rolul de a folosi puterea sutelor de milioane de microprocesoare din întreaga lume, legate la Internet, pentru a crea o monstruoasă reţea de Inteligenţă Artificială, care să ne domine vieţile în curând? Nu degeaba vorbeam acum câteva zile despre „SkyNet” – În noaptea de Anul Nou, 1400 de maşini sunt distruse simultan într-un incendiu din Liverpool… S-a trezit “SkyNet”, o inteligenţă artificială malefică? – o inteligenţă artificială malefică care poate să ne ia controlul, la fel ca în filmul „Terminator”, şi care are nevoie de multe resurse pentru a deveni operaţional. Dragi cititori, SF-ul din filmele hollywoodiene poate să devină realitate, iar noi n-o să mai putem face nimic într-o bună zi…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock