Un profesor de fizică din Iaşi, pe nume Constantin Bursuc, este cel care a lansat povestea reţelei subterane, pe baza unor experienţe pe care susţine că le-a avut în anii ’90. Acesta spune că cercetarea a realizat-o cu ajutorul unor metode neconvenţionale, precum salturi în spaţiu, dedublare sau telepatie, dar că nu a mai continuat să studieze tunelurile subterane în ultimii ani. Şi mai interesant îl reprezintă faptul că profesorul susţine că aceste tuneluri ar fi de origine artificială, şi, deci, nu sunt naturale! Deci, cine le-a făcut?
Profesorul Bursuc crede că tunelurile din zona Ceahlăului reprezintă doar o parte din reţeaua de tuneluri complexe de sub munţii noştri, care ar porni din judeţul Suceava: una pe direcţia Rădăuţi- Suceava, o alta pe sub munţii Retezat, Bucegi, Ceahlău şi Satu Mare, iar o a treia trece pe sub muntele Godeanu, la vest de mănăstirea Tismana. Profesorul mai spune că tunelurile acestea au fost realizate de o civilizaţie străveche (hiperboreană), şi ele au avut drept scop transferul populaţiei, dar şi transportul minereului din subsolul patriei noastre.
Revenind la tunelurile misterioase din Ceahlău, tunelul principal ar fi situat în pantă, ar avea cam 10 metri lăţime şi 15 metri înălţime, cu boltă, iar în el gravitaţia s-ar anula parţial, astfel că deplasarea în interior se poate făce în salturi. În acest tunel, un corp de 100 de kg ajunge să cântărească doar 16 kg. Sălile interioare ale tunelurilor ar fi luminate cu aplice cu fosfor din loc în loc.