O reţea misterioasă de tuneluri a fost descoperită sub suprafaţa Lunii. Cine a creat-o?


Luna este vecinul nostru cosmic cel mai apropiat, iar în ultimul secol am învăţat multe despre ea. Am studiat-o, cartografiat-o şi chiar vizitat-o de mai multe ori, dar asta nu înseamnă că ea nu mai are surprize pentru noi.

De exemplu, o nouă cercetare a oamenilor de ştiinţă a descoperit mai multe găuri sub suprafaţa lunară, în apropierea Polului Nord al Lunii, iar cercetătorii cred că ar putea fi vorba de o reţea uriaşă de tuneluri sublunare.

Găurile bizare au fost remarcate de cercetătorii de la SETI Institute şi Mars Institute, care s-au folosit de imaginile care au fost oferite de sonda spaţială NASA Lunar Reconnaissance Orbiter. Înainte ca fanii fenomenelor paranormale să se entuziasmeze şi să creadă că este vorba de vreo activitate extraterestră sub Lună, oamenii de ştiinţă cred că aceste găuri sunt rămăşiţele unor străvechi tuneluri create de lava vulcanică, întrucât pe Lună ar fi existat o puternică activitate vulcanică în trecut.

În prezent, nu este clar cât de mare este reţeaua de tuneluri şi de aceea NASA ar dori o analiză mai amănunţită a lor, în viitoarele misiuni către Lună. Şi mai mult decât atât, se ia în considerare ca aceste tuneluri să fie folosite ca şi adăposturi împotriva radiaţiilor cosmice, în cazul stabilirii unor baze umane pe Lună.


Lasă un comentariu