Cum nişte biete pisici au creat panică în rândul marilor conducători ai lumii…


Deşi pisicile au calităţi incredibile de prădător, totuşi, ele au ales să trăiască alături de oameni de peste 10.000 de ani, iar în prezent, la nivel mondial, sunt cele mai populare animale de companie din lume. Dar tuturor oamenilor le plac pisicile?

Unii cred că privitul atent în ochii unei pisici poate aduce o boală fizică, pierderea minţilor sau chiar moartea. Reacţia de spaimă iraţională faţă de pisici se numeşte ailurofobie.

Se spune că Henric al III-lea al Angliei (1207-1272) leşina la simpla vedere a unei pisici. Adolf Hitler (1889-1945) voia să domine lumea, prin al Treilea Reich, dar tremura la vederea unei pisici. Napoleon Bonaparte (1769-1821) a smuls cu aroganţă coroana Sfântului Imperiu German din mâinile papei, dar când a zărit o pisică în palatul său a început să strige după ajutor.

O asemenea spaimă faţă de pisici ar fi putut fi transmisă genetic: când Joseph Bonaparte (1768-1844), regele Neapolelui, a vizitat în anul 1825 Saratoga Springs s-a plâns, cu puţin timp înainte de a leşina, că simte prezenţa unei pisici. Deşi gazdele l-au asigurat pe suveran că niciun astfel de animal nu se află prin preajmă, o căutare insistentă a scos la iveală faptul că într-un bufet din încăpere se afla un pisoi.


Lasă un comentariu