Facebook
Orgoni Crystal

 

Într-o lucrare germană din secolul al XVII-lea, teritoriul ţării noastre e numit “Dacia”. Propun ca patria noastră să aibă numele de Dacia şi nu România!

dacia-sub-burebistaÎntr-un articol din martie 2012 (https://www.lovendal.ro/wp52/piosul-egemon-al-intregei-dacie-domnul-grigorie-ghica-de-ce-ne-numim-romania-si-nu-dacia/) discutam despre un mormânt al Smarandei Ghica, aflat în Biserica Sf.Gheorghe din Iaşi, pe al cărui inscripţie din anul 1738 scrie: „Aci zace sub pământ după moartea ei / Prea strălucita Domniţă, nobila Smaranda / Fiică a piosului Egemon al întregei Dacie / Domnul Grigorie Ghica, fruntaşul / Celor din Bizanţ, atât pentru strălucirea neamului / cât şi pentru piositate / În anul 1738, Ianuar 22”. Smaranda Ghica era fiica domnitorului Grigore Ghica, care era văzut ca “egemon”, adică “conducător” al întregii Dacii. Atunci, mă întrebam de ce în secolul următor, al 19-lea, odată cu unirea celor două principate s-a optat pentru numele de România şi nu s-a păstrat această “Dacia”, care, oricum, ar fi amintit mai bine de străvechiul regat al dacilor? De ce “România”?

Puţin mai târziu, în aprilie 2012, într-un articol asemănător (https://www.lovendal.ro/wp52/o-noua-piatra-de-mormant-din-secolul-al-18-lea-arata-ca-suntem-urmasii-dacilor-si-tracilor-nu-al-romanilor/), arătam o altă piatră de mormânt din secolul al XVIII-lea din Mănăstirea Golia din Iaşi, aparţinând lui Sultana Racoviţă (soţia domnitorului Mihail Racoviţă), pe care stă scris:  “Nici pământeană, nici din Dacia nu sunt, amice / Byza mea, Byza, producătoare de bărbaţi glorioşi, îmi este patria, / M’a născut Ghiorghios soţiei sale şi mama Eufrosina, / Numele meu este Sultana cea cu viaţa scurtă / Şi eram soţia lui Mihail Racoviţă, / A Domnitorului înţelept al Dacilor şi Misienilor. / Vai! vai! n’am murit în patria mea / Ci soarta m’a răpit pe pământul Misienilor.” În acel articol explicam termenul de “misieni”, adică “urmaşi ai tracilor”. Aşadar, ţara noastră se putea numi “Valahia” sau “Dacia”, fiind urmaşi ai tracilor şi dacilor. Şi totuşi, în secolul al XIX-lea, s-a ales să ne numit “România”, pentru a arăta moştenirea romană…

Ei bine, în acest articol, vom discuta despre o carte apărută în limba germană, apărută în secolul al XVII-lea, în care se vorbeşte din nou…despre Dacia! În 1683, compozitorul Daniel Speer (1636-1707), sub pseudonimul de Dacianischer Simplicissimus, publică opera literară “Ungarischer oder Dacianischer Simplicissimus” adică „Simplicissimus ungar sau dac”. 

Eroul nostru porneşte din Silezia, petrece un timp în Polonia, vine apoi în Slovacia, unde studiază muzica şi participă la lupte cu turcii, intră la un moment dat în slujba unor magnaţi maghiari care îl aduc în Transilvania, unde, în cele din urmă, se angajează pe lîngă Gheorghe Ştefan, fostul domn al Moldovei (1653-1658), şi apoi pe lîngă nefericitul principe ardelean Acaţiu Barcsai. Acţiunea se petrece aproximativ între 1654-1661, continuînd apoi într-un alt roman „simplician” al lui Speer, “Turkischer Vagant”, în care eroul călătoreşte prin ţinuturile asiatice ale Imperiului otoman.

În acea vreme, s-au tipărit o sumedenie de texte geografice şi istoriografice în legătură cu deplasarea interesului politicii habsburgice către Ungaria şi Balcani; în aceste texte, apare frecvent denumirea Dacia, aplicată uneia sau alteia dintre ţările române, de cele mai multe ori însă tuturor la un loc, marcându-se astfel ideea unităţii lor iniţiale. Tot atunci, circulau cu insistenţă zvonurile despre proiectele „dacice” ale principilor ardeleni — Gabriel Bethlen şi cei doi Rakoczi — ale curţii poloneze şi chiar ale curţii de la Viena. Toate acestea nu-i puteau fi străine lui Daniel Speer. Titlul romanului indică existenţa şi mai ales consistenţa unei idei deosebit de preţioase pentru conştiinţa opiniei publice europene a epocii, dincolo de proiectele urzite de cabinetele diplomatice: ideea reînvierii vechii Dacii, a reunirii celor trei ţări române într-un singur stat, aşa cum o făcuse Mihai Viteazul.

Aşadar, încă o dată, apare ideea existenţei conştiinţei dacice pe teritoriul actual al României. De ce nu ne-am putea numi Dacia? De ce să insistăm cu numele de România, ce are legătură cu Roma, cu Imperiul Roman, total străin pământului nostru? A existat în secolul al XIX-lea o conspiraţie francmasonică, prin care se urmărea îndepărtarea ideii de Dacie, limbă şi civilizaţie dacică din istorie?

Orgoni Crystal

 

Articole inrudite