OK, am înţeles asta…în secolul al XIX-lea, nu noi decideam ca popor, ci străinii au făcut-o. Dar ce s-a întâmplat în timpul comunismului, mai ales în perioada lui Ceauşescu, când ideea originii dacice a poporului nostru a renăscut din nou? De ce Nicolae Ceauşescu nu a luat decizia de a schimba denumirea ţării din Româna în Dacia? Nimeni nu-l putea opri să facă asta…nici măcar Uniunea Sovietică. Citez pentru asta un articol interesant de pe site-ul napocanews.ro, şi intitulat „De ce a murit istoricul Hadrian Daicoviciu?”
În toamna anului 1983 a avut loc la Academia „Ştefan Gheorghiu” de la Bucureşti o consfătuire cu toţi profesorii universitari de istorie din cele trei centre universitare: Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Anual, toamna, aveau loc conferinţe tematice la această Academie PCR, pentru a se prelucra ideologic istoricii români. La prezidiul consfătuirii stăteau generalul Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului, şi Cornel Burtică, membru în BP al CE al PCR. Aceştia încurajau politica partidului privind originea traco-dacică a poporului nostru în istoriografia română implementată de istoriciii oficiali M. Muşat şi I. Ardeleanu. Hadrian Daicoviciu a ţinut o cuvântare în care a apărat componenta romană în alcătuirea etnică a poporului român, dar lucrurile în această „chestiune nu au fost pe deplin lămurite” spunea el, fapt ce i-a atras imediat replica dură a lui Ilie Ceauşescu, care l-a acuzat că nu e un adevărat comunist pentru că programul PCR a rezolvat această chestiune, în care primează caracterul primordial dacic al poporului român. Istoricul clujean Hadrian Daicoviciu nu s-a lăsat intimidat şi a revenit la tribună şi i-a răspuns tăios lui Ilie Ceauşescu, care era şi directorul Institutului de Istorie Militară de la Bucureşti, susţinând dualitatea etnică daco-romană în formarea poporului român. De aici au început marile probleme ale lui Hadrian Daicoviciu. Generalul Ilie Ceauşescu a dorit să se răzbune pentru umilinţa din faţa a tuturor istoricilor din cele trei centre universitare. A trimis controale un an de zile la Direcţia de Patrimoniu Cluj, pe care o coordona Hadrian Daicovicu. S-a creat o presiune psihică puternică asupra marelui istoric. De inimă rea, Hadrian Daicoviciu a făcut infarct în propria casă, în octombrie 1984 şi a decedat.
Aşadar, conducerea comunistă, inclusiv fratele dictatorului, susţinea cu tărie originea traco-dacică a poporului român. Ce i-a oprit pe comunişti, pentru a sublinia această origine, să nu schimbe denumirea oficială a statului în Dacia? Oare de ce n-au făcut-o? Încă nu găsesc o explicaţie plauzibilă…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Acum câteva zile propuneam în acest articol (https://www.lovendal.ro/wp52/intr-o-lucrare-germana-din-secolul-al-xvii-lea-teritoriul-tarii-noastre-e-numit-dacia-propun-ca-patria-noastra-sa-aiba-numele-de-dacia-si-nu-romania/) ca România să se numească Dacia, din moment ce, în secolele XVII-XVIII-lea, atât locuitorii patriei noastre, cât şi străinii cunoşteau acest teritoriu sub numele de „Dacia”. În secolul al XIX-lea, când s-a făcut unirea Moldovei cu Valahia, s-a optat pentru „România”, probabil din interese politice (ce au poate legătură cu Biserica Catolică şi cu francmasoneria).
