OK, am înţeles asta…în secolul al XIX-lea, nu noi decideam ca popor, ci străinii au făcut-o. Dar ce s-a întâmplat în timpul comunismului, mai ales în perioada lui Ceauşescu, când ideea originii dacice a poporului nostru a renăscut din nou? De ce Nicolae Ceauşescu nu a luat decizia de a schimba denumirea ţării din Româna în Dacia? Nimeni nu-l putea opri să facă asta…nici măcar Uniunea Sovietică. Citez pentru asta un articol interesant de pe site-ul napocanews.ro, şi intitulat „De ce a murit istoricul Hadrian Daicoviciu?”
În toamna anului 1983 a avut loc la Academia „Ştefan Gheorghiu” de la Bucureşti o consfătuire cu toţi profesorii universitari de istorie din cele trei centre universitare: Cluj, Iaşi şi Bucureşti. Anual, toamna, aveau loc conferinţe tematice la această Academie PCR, pentru a se prelucra ideologic istoricii români. La prezidiul consfătuirii stăteau generalul Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului, şi Cornel Burtică, membru în BP al CE al PCR. Aceştia încurajau politica partidului privind originea traco-dacică a poporului nostru în istoriografia română implementată de istoriciii oficiali M. Muşat şi I. Ardeleanu. Hadrian Daicoviciu a ţinut o cuvântare în care a apărat componenta romană în alcătuirea etnică a poporului român, dar lucrurile în această „chestiune nu au fost pe deplin lămurite” spunea el, fapt ce i-a atras imediat replica dură a lui Ilie Ceauşescu, care l-a acuzat că nu e un adevărat comunist pentru că programul PCR a rezolvat această chestiune, în care primează caracterul primordial dacic al poporului român. Istoricul clujean Hadrian Daicoviciu nu s-a lăsat intimidat şi a revenit la tribună şi i-a răspuns tăios lui Ilie Ceauşescu, care era şi directorul Institutului de Istorie Militară de la Bucureşti, susţinând dualitatea etnică daco-romană în formarea poporului român. De aici au început marile probleme ale lui Hadrian Daicoviciu. Generalul Ilie Ceauşescu a dorit să se răzbune pentru umilinţa din faţa a tuturor istoricilor din cele trei centre universitare. A trimis controale un an de zile la Direcţia de Patrimoniu Cluj, pe care o coordona Hadrian Daicovicu. S-a creat o presiune psihică puternică asupra marelui istoric. De inimă rea, Hadrian Daicoviciu a făcut infarct în propria casă, în octombrie 1984 şi a decedat.
Aşadar, conducerea comunistă, inclusiv fratele dictatorului, susţinea cu tărie originea traco-dacică a poporului român. Ce i-a oprit pe comunişti, pentru a sublinia această origine, să nu schimbe denumirea oficială a statului în Dacia? Oare de ce n-au făcut-o? Încă nu găsesc o explicaţie plauzibilă…
Acum câteva zile propuneam în acest articol (https://www.lovendal.ro/wp52/intr-o-lucrare-germana-din-secolul-al-xvii-lea-teritoriul-tarii-noastre-e-numit-dacia-propun-ca-patria-noastra-sa-aiba-numele-de-dacia-si-nu-romania/) ca România să se numească Dacia, din moment ce, în secolele XVII-XVIII-lea, atât locuitorii patriei noastre, cât şi străinii cunoşteau acest teritoriu sub numele de „Dacia”. În secolul al XIX-lea, când s-a făcut unirea Moldovei cu Valahia, s-a optat pentru „România”, probabil din interese politice (ce au poate legătură cu Biserica Catolică şi cu francmasoneria).
