Sebastian Munster (1488-1552) a fost un cartograf și cosmograf german. De asemenea, el a fost un cărturar creștin, care a predat ca profesor la Universitatea din Basel. Lucrarea sa binecunoscută – „Cosmographia” – harta lumii extrem de precisă, s-a vândut foarte bine și a avut 24 de ediții.
Într-una din lucrările sale din 1540, Munster ne prezintă hărţile detaliate ale Europei din timpurile antichităţii. În „Tabula Europae IX”, apare şi harta Daciei, care se pare că forma în acele vremuri un mare imperiu, cuprinzând părţi din Bulgaria, Rep. Moldova, Ungaria sau Croaţia de astăzi.
Foarte interesante însă sunt numele oraşelor dacice aşa cum apar ele în harta lui Munster: Arcobadara, Angustia, Apulum, Argidana, Carsidana, Docirana, Dierna, Hydata, Lizisis, Marcodana, Netindana, Napuca, Petrodana, Patruissa, Pirum, Paloda, Pinum, Rhamidana, Sandana, Singidana, Sornum, Triphulum, Tiasum, Tibiscum, Vtidana, Ziridana, Zermizirga, Zusidana, Zuribara, Zermizegetusa, Zeugma.
Desigur, unele aşezări dacice se identifică cu oraşele de astăzi (de exemplu, Apulum = Alba Iulia, Napuca = Cluj-Napoca, Petrodana = Piatra-Neamţ), apărând şi capitala statului dac, Zermizegetusa, adică Sarmizegetusa. Având în vedere densitatea sufixului „dana” din numele aşezărilor, putem concluziona că acesta însemna „localitate” în limba dacă.













