O nouă piatră de mormânt din secolul al 18-lea arată că suntem urmaşii dacilor şi tracilor, şi nu al romanilor

Trei pietre de mormânt, de marmoră, cu inscripţii în limba grecească, se află în interiorul bisericei Golia din Iaşi, din care una cuprinde epitaful Domniţei Sultana Racoviţă, cu data 1753. Sultana Racoviţă era soţia domnitorului Mihail Racoviţă. Această piatră de mormânt e destul de interesantă:

Nici pământeană, nici din Dacia nu sunt, amice
Byza mea, Byza, producătoare de bărbaţi glorioşi, îmi este patria,
M’a născut Ghiorghios soţiei sale şi mama Eufrosina,
Numele meu este Sultana cea cu viaţa scurtă
Şi eram soţia lui Mihail Racoviţă,
A Domnitorului înţelept al Dacilor şi Misienilor.
Vai! vai! n’am murit în patria mea
Ci soarta m’a răpit pe pământul Misienilor
În anul al treilea şi o mie de la Hristos
Plus cincizeci, şi şepte ori o sută (=1753)
În ziua de sâmbătă a lui Ianuarie,
Cam pe la început, adecă a două zi.

Într-un articol asemănător (https://www.lovendal.ro/wp52/piosul-egemon-al-intregei-dacie-domnul-grigorie-ghica-de-ce-ne-numim-romania-si-nu-dacia/), într-o altă piatră de mormânt din secolul al XVIII-lea, ţările române (Moldova şi Ţara Românească) erau cunoscute ca „Dacia”. Şi în piatra aceasta de mormânt, de la începutul articolului, se păstrează aceeaşi denumire „Dacia”, dar şi numele locuitorilor acestor teritorii: daci şi misieni. Din „Răscoala Asǎneștilor” (1185), relatarea lui Niketas Choniates află cine sunt misienii: „care mai înainte se numeau misieni, iar acum se cheamă vlahi.” Vlahii sunt urmaşii tracilor, aşadar misienii sunt urmaşi ai tracilor. Aşadar, ţara noastră se putea numi „Valahia” sau „Dacia”, fiind urmaşi ai tracilor şi dacilor. Şi totuşi, în secolul al XIX-lea, s-a ales să ne numit „România”, pentru a arăta moştenirea romană…