„Piosul Egemon al întregei Dacie, Domnul Grigorie Ghica”… De ce ne numim România şi nu Dacia?
În Biserica Sf.Gheorghe din Iaşi (aflată în curtea Catedralei Mitropolitane) se află un mormânt al unei fiice de domnitor. E vorba de Smaranda Ghica, care muri la scurt timp după ce născu. Smaranda Ghica fu căsătorită cu marele postelnic al Moldovei, Ianache Vlasto, cu care avu un fiu, Ion Arapache Vlasto. Aşadar, să ne întoarcem la această Smaranda Ghica: ea muri în ianuarie 1738, căci pe piatra ei de mormânt stă scris următoarele: „Aci zace sub pământ după moartea ei / Prea strălucita Domniţă, nobila Smaranda / Fiică a piosului Egemon al întregei Dacie / Domnul Grigorie Ghica, fruntaşul / Celor din Bizanţ, atât pentru strălucirea neamului / cât şi pentru piositate / În anul 1738, Ianuar 22”.
Tatăl Smarandei a fost Grigore Ghica Vodă II (1690-1752), ce a fost domnitor al Moldovei în mai multe rânduri (07.10.1726-16.04.1733, 27.11.1735-14.09.1739, 10.1739-24.09.1741, 05.1747-04.1748), dar şi domnitor al Ţării Româneşti (16.04.1733-27.11.1735, 04.1748-03.09.1752).
Revenind la piatra de mormânt al domniţei Smaranda, mă surprinde următoarea formulare: „nobila Smaranda, fiică a piosului Egemon al întregei Dacie”. Pentru cei care nu ştiu, „egemon” e un arhaism pentru „conducător”. Aşadar, Grigore Ghica al II-lea, domnind în ambele ţări române (Moldova şi Ţara Românească) e văzut ca un conducător al „Daciei”. În plină epocă fanariotă, în secolul al 18-lea, apare conştiinţa naţională a unităţii valahilor, sub numele de „Dacia”. Întrebarea care mi-o pun e următoarea: de ce în secolul următor, al 19-lea, odată cu unirea celor două principate s-a optat pentru numele de România şi nu s-a păstrat această „Dacia”, care, oricum, ar fi amintit mai bine de străvechiul regat al dacilor? De ce „România”?
În Biserica Sf.Gheorghe din Iaşi (aflată în curtea Catedralei Mitropolitane) se află un mormânt al unei fiice de domnitor. E vorba de Smaranda Ghica, care muri la scurt timp după ce născu. Smaranda Ghica fu căsătorită cu marele postelnic al Moldovei, Ianache Vlasto, cu care avu un fiu, Ion Arapache Vlasto. Aşadar, să ne întoarcem la această Smaranda Ghica: ea muri în ianuarie 1738, căci pe piatra ei de mormânt stă scris următoarele: „Aci zace sub pământ după moartea ei / Prea strălucita Domniţă, nobila Smaranda / Fiică a piosului Egemon al întregei Dacie / Domnul Grigorie Ghica, fruntaşul / Celor din Bizanţ, atât pentru strălucirea neamului / cât şi pentru piositate / În anul 1738, Ianuar 22”. 
