„E posibil ca Eminescu să fi învăţat mai întâi a scrie şi a citi în limba germană şi apoi în limba română” – se spune într-un studiu din 1934 publicat în „Revista Fundaţiilor Regale”

La prima vedere, pare şocant studiul despre Mihai Eminescu şi relaţia sa cu literatura şi cultura germană, studiu publicat în „Revista Fundaţiilor Regale” în 1934. Citez din el (precizez clar că ideile nu-mi aparţin, ci doar le-am expus prin următorul mic rezumat):

* Dacă răsfoieşte cineva manuscrisele lui Eminescu, îl surprinde de la primele pagini numărul mare de citate şi notiţe în limba germană. Versuri, aforisme, observaţii grăbite, cuvinte izolate germane atrag atenţia cititorului. Toate acestea confirmă legăturile trainice şi continue pe care Eminescu le-a avut cu literatura şi ştiinţa germană. Iar totul s-a datorat doar studiilor în limba germană pe care Eminescu le-a făcut în Viena şi Berlin, de la vârsta de 19 ani până la 25 de ani? Surprinzător, dar nu chiar aşa…

* Trebuie spus de la bun început faptul că adevăratul leagăn spiritual al poetului a fost, într-adevăr, cultura gemană, care a avut puternice ramificaţii în opera lui, fără însă să-i anuleze personalitatea şi fără să-i cotropească talentul. Dar, cultura germană nu a fost pentru Eminescu o revelaţie neaşteptată. El nu a venit în contact cu ea în mod întâmplător, ci a crescut, s-a dezvoltat şi s-a format în contact cu spiritul german. Din copilărie şi până în ziua morţii sale, Eminescu a trăit în atmosfera poeziei şi a filosofiei germane.

* Copil de boiernaşi botoşăneni, pentru care Austria, şi deci cultura germană, însemna unitatea de măsură intelectuală, Eminescu a învăţat limba germană încă de mic copil, în casa părintească. Se prea poate ca poetul să fi învăţat mai întâi a scrie şi a citi în limba germană şi apoi în limba română. Fiindcă atunci când este dus de părinţi la Cernăuţi, e primit direct în clasa a treia primară, ceea ce presupune din partea poetului o bună stăpânire a limbii germane. Desigur că în cele din două clase primare (III şi IV) Eminescu a primit primele noţiuni de literatură germană, pe care le-a îmbogăţit apoi în anii liceului.

* Într-adevăr, îndată ce intră în liceul german din Cernăuţi al lui Stefan Wolff, lecturile germane ale poetului se înmulţesc şi devin tot mai variate şi mai multilaterale. Alături de clasici ca Goethe şi Schiller şi de romantici ca Hoffmann, întâlnim printre lecturile poetului din acea vreme o istorie universală a lui Weller şi o mitologie a lui G. Reinbeck. Tânărul Eminescu îşi adună curând o frumoasă bibliotecă germană, pe care o măreşte mereu şi de care nu se desparte în peregrinările sale.

* Cea mai bună mărturie pentru mania de cărturar pătimaş al lui Eminescu ne-a lăsat-o Caragiale, care, în evocarea sa „Nirvana”, ne povesteşte cum fusese găsit Eminescu într-un hotel din Giurgiu, citindu-l pe Schiller, în timp ce-şi câştiga pâinea curăţind gunoiul. Un alt contemporan povesteşte că Eminescu, fiind în turneu teatral, şi-a cumpărat din puţinii bani ce-i câştiga operele complete ale lui Goethe şi Schiller. Este aşadar foarte probabil ca poetul să-i fi citit în întregime pe cei doi clasici germani. Chiar şi mai târziu, când reîntors în ţară, el părăsise contactul direct şi continuu cu cultura germană, biblioteca poetului era alcătuită în majoritate din cărţi germane.

* În timpul studiilor universitare, limba germană îi devine atât de familiară, încât o întrebuinţează nu numai în exerciţiile sale universitare, ceea ce era la urma urmei firesc, dar şi în notele şi însemnările zilnice şi chiar în corespondenţa sa cu cei din ţară. Astfel, când scrie din Berlin lui Titu Maiorescu, se foloseşte cu multă uşurinţă şi eleganţă de limba germană. Poate că tocmai această cunoaştere temeinică a limbii germane i-a făcut pe agenţii diplomatici ai României la Berlin, T.Rosetti şi N.Creţulescu, să se adreseze lui Eminescu, pentru a face corespondenţa în limba germană, chiar dacă pe poet această meserie de traducător şi redactor oficial îl plictisea.

* Într-adevăr, Eminescu adâncise atât de serios limba lui Goethe, încât se poate spune că gândea nemţeşte. Numai aşa se poate explica uşurinţa şi siguranţa cu care redacta în limba germană şi numai astfel se poate înţelege de ce întrebuinţa poetul limba germană pentru notiţele sale curente. În caietele sale manuscrise se găsesc nenumărate cugetări scrise de-a dreptul în limba germană. Eminescu s-a gândit chiar să strângă în volum aceste aforisme germane, proiect însă la care a renunţat, aşa cum a renunţat la atâtea altele.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.