Cazul Cergy-Pontoise (Franţa) din 26 noiembrie 1979: „Extratereştrii se manifestă sub forma unor globuri luminoase, foarte inteligente. Pentru ei, oamenii sunt nişte primate”


Imagine generata de Microsoft AI

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de „răpire extraterestră” s-a produs în Franța, pe 26 noiembrie 1979, dimineaţa în jurul orei 4:00. În localitatea Cergy-Pontoise, tânărul Frank Fontaine a fost răpit din automobilul său într-o manieră cu adevărat fantastică, şi, spre stupoarea lor, uluitorul eveniment s-a desfăşurat sub privirile prietenilor săi apropiaţi Jean-Pierre şi Salomon, rămaşi împietriţi la o distanţă de vreo 150 de metri. Iată cum a fost prezentată succesiunea faptelor extraordinare de către J. Guieu în cartea sa „Contacts OVNI a Cergy-Pontoise”.

* Cei trei mergeau cu automobilul, când au întâlnit o lumină misterioasă. Doi martori au coborât (J.P. şi Salomon), dar Frank a rămas în maşină – care pur şi simplu a fost târâtă de acea lumină.

* O mare sferă de ceaţă a cuprins vehiculul aflat la circa 150 de metri, din care numai spatele era vizibil, cu cele două lumini de poziţie aprinse. Sfera măsura cam 2-3 metri în diametru și avea o strălucire diafană, ca și cum ar fi fost iluminată de faruri albe extrem de puternice. La exteriorul acestei sfere mari, se mișcau alte 3-4 sfere, care aveau însă diametre de circa 3o-40 centimetri. Imediat, acestea au intrat rapid în sfera mare, făcând corp comun cu ea. Apoi, un fel de dâră fină, cilindrică, a ieşit din partea stângă a sferei mari şi s-a alungit, rezultând un fel de tub cu marginile nete. Şi, deodată, marea sferă a fost literalmente aspirată în interiorul tubului cilindric şi a dispărut acolo. După aceasta, cilindrul a ţâşnit spre cer cu o viteză de necrezut.

* Jean-Pierre şi Salomon au rămas stane de piatră… După aceea, au alergat spre automobil, dar Frank Fontaine nu mai era acolo. Cel răpit de micile globuri radiante a lipsit timp de o săptămână. În tot acest interval, cei doi prieteni ai săi au fost anchetați în mod prelungit de către jandarmerie şi de către alte autorităţi, fiind bănuiţi că l-au asasinat pe cel dispărut.

* Dar Frank Fontaine a reapărut într-o altă noapte, pe 3 decembrie, exact după 7 zile. La început, memoria îi era tulburată, dar, treptat şi-a revenit. Cercetat la rândul său de către jandarmi şi de autorităţi, la anchetele în stare de hipnoză organizate de către J. Guieu, subconştientul său a furnizat mult mai multe detalii asupra fantasticei întâmplări de care a avut parte pe parcursul zilelor respective.

* Mass-media franceză a comentat pe larg desfăşurarea răpirii (pe care unii au considerat-o ca o simplă înscenare). Iată, de exemplu, cum prezenta la timpul respectiv cunoscuta revistă franceză „Paris Match” unele declaraţii ale lui Frank: „M-am trezit într-un fel de laborator. Era o încăpere cu pereţii albi, ca o cameră de studii (…) erau acolo mai multe maşini. Nu pot să-mi amintesc detalii. Este ca și cum aş visa. În încăpere erau mici globuri luminoase, care sunt capabile de orice. Ele pot să își ia şi forma dvs. Aceste globuri sunt mari cât o portocală, sau o minge de tenis. Eu am văzut aceste globuri în laboratorul respectiv. Ele mi-au vorbit. Am angajat un dialog conversând cu acele globuri. Eu nu le auzeam în cap, ci mai degrabă în ureche… Acestea sunt de fapt nişte fiinţe şi sunt foarte inteligente. Nici un pământean nu poate ajunge la nivelul lor de ştiinţă. Aspectul de globuri nu este însă decât o aparenţă. În realitate, pot lua orice formă”.

* Frank a explicat de ce globurile extraterestre nu se arată public: „Din cauză că ştiinţa noastră nu este încă suficient de avansată. Pentru ei, noi suntem nişte primate. Dacă dânşii ne-ar da ştiinţa lor, noi am folosi-o în rău. Marea lor evoluţie ştiinţifică i-a condus la înţelepciune. Ştiinţa, aceasta este viaţa lor”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock