Un fotograf francez, aflat într-o închisoare din Afghanistan, susţine că a reuşit „să evadeze”, printr-o călătorie astrală, într-un „univers de o inteligență scânteietoare”

Revista „Mistere” din Paris publica în anii ’90 un interviu cu un reporter fotograf, Alain Guille, erou al unor întâmplări neobişnuite. La 28 august 1987, reporterul a fost capturat în munții din Afghanistan, fiind bănuit de spionaj, aşa că a fost predat ruşilor. Timp de 9 luni, izolat într-o celulă din Kabul, Alain a fost martorul unor vise stranii și călătorii bizare.

Tentativele prizonierului de a lua legătura cu Ambasada Franței au fost zadarnice. Singurul lui tovarăș pe parcursul celor 9 luni a fost un alt deținut care vorbea franceza. Complet izolat de lumea exterioară, prizonierului îi rămânea o singură speranță de comunicare: telepatia. El povesti:

„M-am așezat pe pământ, în celulă, și m-am concentrat. Am început să mă gândesc la fosta mea soție, Noelle, încercând să-i transmit un mesaj simpu: „Sunt într-o închisoare din Kabul”. Mă forțam ca un nebun, până la punctul în care aveam impresia că îmi explodează tâmplele. Cum nu aveam altceva de făcut, am continuat asta timp de mai multe zile. La sfârșitul celei de-a treia, mâna a început să se miște singură pe sol. Am crezut, cu adevărat, că am înnebunit. Mâna mea scria, singură, pe sol. Primul mesaj pe care mâna mi l-a transmis a fost: „Cine ești tu?” I-am răspuns scriind pe sol: „Eu sunt Alain, tu cine ești?” Se părea că era Noelle! Fie înnebunisem, fie se petrecea într-adevăr ceva. Am comunicat cu Noelle, apoi cu alți prieteni din Franța și New York. Mă aflam așadar, în poziția unui jurnalist complet izolat, la care nimeni nu putea intra, și dădeam informații în direct!

Apoi, după câteva zile, am început să aud voci. Chiar în timpul interogatoriilor vorbeam mental cu aceste voci, și îmi era uneori greu să-mi rețin hohotele de râs. La început am crezut cu adevărat că mă aflu în legătură cu prietenii mei. Toate aceste voci păreau să vină dintr-un punct aflat între ochii mei, dar din timp în timp, o voce foarte calmă și foarte dulce, îmi spunea: „Alain, nu poți comunica în felul acesta cu oamenii vii”. Într-adevăr, în afară de Noelle, niciunul dintre prietenii mei nu a avut impresia că ar fi comunicat cu mine.

Într-o noapte am auzit o voce feminină. Mohamat, colegul meu de celulă m-a întrebat foarte agitat dacă l-am strigat. Mi-a povestit că a fost trezit de o voce feminină care i-a pronunțat numele în franceză. Visa că se afla în mijlocul rudelor mele: tata, mama, bunica mea adoptivă, o mătușă, bunicul… i-a descris cu o foarte mare precizie a detaliilor. După această întâmplare, am început să visez cu ochii deschiși. Eram transportat în vise ciudate. Vizitam regiuni interioare ale spiritului meu, sau erau călătorii astrale. Eram condus în ceea ce aș putea defini ca sfere. Prima a fost o sferă în care am fost înconjurat de o lumină dulce și aurie. Mă simțeam foarte bine, era ca o iubire în stare pură. Aveam efectiv impresia că fac parte dintr-o bulă imensă, în care emiteam și primeam iubire. Nu știu cum aș putea defini acest univers în care evadam, dar părea un univers de o inteligență scânteietoare. Aveam impresia că sunt un ordinator uriaș. Dacă atingeam un obiect, știam că tot universul era legat de el, sărurile minerale, aerul, soarele… Aveam de asemenea posibilitatea să comunic fără cuvinte, emiteam bule de gândire pură…”

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.