Ţinut minte pentru isprăvi pe care nimeni în lume nu a reuşit vreodată să le mai facă, rămâne mai puţin cunoscut faptul că Houdini, acest mare iluzionist (un profesionist în arta de a se elibera de cătuşe, lanţuri şi alte obiecte imobilizante) a falsificat dovezi pentru a-i discredita pe spiritişti.
Legat cu un lanţ şi încătuşat, şi sărind în apă, a reuşit să se dezlege
Fiul unui rabin ungur, Erich Weiss, născut în Wisconsin, citise memoriile unui faimos magician, Robert-Houdin, după al cărui nume s-a inspirat când şi-a început remarcabila carieră, spunându-şi Houdini. Fără nicio ratare, el a reuşit să scape de orice instrument restrictiv pe care poliţiştii, lăcătuşii sau alţi experţi i-l fixau. La 2 decembrie 1906, el a sărit, cu mâinile prinse în cătuşe, de pe podul Old Belle Isle din Detroit direct în apa îngheţată, reuşind totuşi să se elibereze la timp. La 26 august 1907 a fost aruncat în golful San Francisco, cu mâinile legate la spate şi înconjurat de un lanţ de care atârnau bile de metal cu o greutate totală de 34 kg. Dar a ieşit la suprafaţă întreg şi nevătămat. „Cătuşele parcă ar fi fost din gelatină”, povestea Sir Arthur ConanDoyle, „atât de uşor îşi trecea mâinile prin ele.”
Cum a reuşit toate acestea? Cum a supravieţuit în 1926, după ce a stat sub apă într-un container închis etanş, mai mult de o oră? Afirmând că secretul lui consta doar în a inspira adânc înainte de închiderea cutiei şi apoi a se relaxa, Houdini a recunoscut totuşi că „o voce interioară” îi spunea ce are voie şi ce nu are voie să facă, pretinzând că: „atâta timp cât asculta de vocea aceea, avea siguranţa ca va rămâne teafăr.” „Cel mai mare mediu fizic al timpurilor moderne”, afirma Corman Doyle, făcând astfel aluzie la puterea de comunicare cu spiritele a lui Houdini.
O astfel de putere, a lui şi a altora, Houdini a negat-o atât de vehement, încât a fost dispus să recurgă la înşelătorie. Curajos şi generos, totuşi vanitos şi intolerant, motivele lui rămân un mister. El a scris Demascarea lui Robert-Houdin pentru a distruge reputaţia eroului său din copilărie, distorsionând, în acest scop, anumite evenimente. După ce mama sa a murit în 1913, el apela în mod obsedant la spiritişti, dar când mama decedată „nu a venit să comunice” cu el, Houdini a început să-i atace pe aceşti practicieni, denumindu-i impostori.
Houdini, spiritismul şi doamna Margery
La sugestia lui, în 1923 revista Scientific American a oferit 2.500 de dolari pentru: „prima manifestare fizică de natură paranormală, produsă sub control ştiinţific”. Doamna Mina Crandon (pe atunci „Margery”, cea mai cunoscută spiritistă din America) a răspuns provocării. Împreună cu cercetătorul în domeniul spiritismului, Hereward Carrington, şi alţi trei colegi ai acestuia, Houdini a testat-o pe Margery în oraşul Boston, declarând deja anterior că are de gând sa o demaşte. Totuşi, dacă era aşa de sigur că este o impostoare, de ce a mai încercat să „aranjeze” testele?
Închisă într-o ladă ferecată cu opt lacăte, numai braţele ieşindu-i în afară prin câte un orificiu pe fiecare latură, lui Margery i s-a cerut să sune dintr-un clopoţel electric – lucru posibil doar prin apăsarea unei clape de lemn aflată mult în afara razei ei de întindere. Un creion de plastic a fost descoperit înfipt în clapa de lemn, făcând deci imposibilă activarea clopoţelului. Cine însă îl pusese acolo?
Înainte de reînceperea testului, Houdini fusese observat cum îşi trece mâna, de-a lungul braţului ei, în ladă. Acum şi cu braţele în interiorul cutiei, doar cu capul afară, Margery avea să încerce din nou să sune din clopoţel. Înainte de această a doua încercare, o riglă pliantă a fost găsită pe fundul lăzii. Dacă ar fi sunat clopoţelul, Houdini ar fi cerut o investigaţie a cutiei: rigla ar fi fost descoperită. Dacă ea ar fi fost ţinută între dinţi, lungimea ei ar fi permis activarea clapei pentru clopoţel. Aflat în imposibilitatea de a o învinui (Margery ceruse ca lada sa fie examinată înainte de a intra în ea), Houdini nu a putut decât să pretindă ca rigla a ajuns acolo din greşeală.
În continuare, el a susţinut că a „demascat-o” pe doamna Crandon, fără a specifica totuşi în ce mod. Reputaţia lui nu a avut deloc de câştigat în urma acestui incident. Oare era un scamator ce credea că toate scamatoriile sunt false? Sau se temea că, dacă îşi va recunoaşte propriile abilităţi de mediu, cariera lui va avea de suferit?
Mai recent, iluzionistul american născut în Canada, „formidabilul” James Randi, a recurs, similar, la metode dubioase pentru a-şi dovedi afirmaţia că toţi spiritiştii sunt nişte şarlatani.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ţinut minte pentru isprăvi pe care nimeni în lume nu a reuşit vreodată să le mai facă, rămâne mai puţin cunoscut faptul că Houdini, acest mare iluzionist (un profesionist în arta de a se elibera de cătuşe, lanţuri şi alte obiecte imobilizante) a falsificat dovezi pentru a-i discredita pe spiritişti.
