Au fost descoperite noi semnale radio rapide provenind dintr-o galaxie apropiată. „Apeluri disperate” ale unei civilizații extarterestre muribunde? Sau stea neutronică?


Foto: captura videoclip Vimeo

Exploziile radio rapide (FRB) – acele semnale misterioase scurte, dar puternice provenind din alte galaxii – sunt destul de rare. În timp ce unii oameni susțin că sunt semnale provenite de la civilizații extraterestre, alții se îndoiesc de această teorie pentru că doar două dintre zecile descoperite până acum s-au repetat din aceeași locație. Însă, este posibil ca această teorie extraterestră să fi primit o credibilitate mai mare, odată cu descoperirea a 8 semnale diferite care se repetă, toate provenind dintr-o galaxie din apropiere.

„Cu siguranță, există o diferență între surse, unele fiind mai prolifice decât altele. De la FRB 121102 știam deja că exploziile pot fi foarte grupate: uneori, sursa nu mai trimite nimic timp de ore întregi, apoi, dintr-o dată, primim mai multe semnale într-un timp scurt. Am observat același lucru și pentru FRB 180916.J0158 + 65″,  a spus fizicianul Ziggy Pleunis de la Univ. McGill, care a anunțat descoperirea a 8 semnale FRB, utilizând telescopul CHIME. Acesta a fost optimizat pentru a găsi FRB-uri pentru o gamă mai mică de frecvențe decât majoritatea telescoapelor radio. Pleunis a explicat că unele dintre aceste FRB-uri s-au repetat o singură dată, în timp ce altele de 10 ori. Deoarece intervalele dintre FRB-urile care se repetă variau atât de mult, unii astronomi suspectează că toate FRB-urile se repetă până la urmă.

O altă observație interesantă cu privire la aceste noi FRB-uri este aceea că frecvențele lor de undă scad succesiv în timp. Deşi acest lucru ar putea fi un semn că orice ar genera semnalul se pierde, cercetătorii nu sunt pregătiți să spună că ar fi vorba de „apeluri disperate” ale unei civilizații muribunde. Polarizarea unuia dintre semnale a arătat că acesta provine dintr-un mediu extrem de magnetic – cel mai probabil o gaură neagră sau o stea cu neutroni.

Unul dintre aceste 8 FRB-uri a avut cea mai mică rată de dispersie detectată vreodată, ceea ce înseamnă că ar putea fi localizată foarte aproape de galaxia noastră – astronomic vorbind, desigur.

Cercetătorii speră ca într-un viitor apropiat să poată spună exact care este sursa acestor explozii radio rapide. Extratereştrii? Gaură neagră? Stea neutronică?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO