Aţi auzit de profesorul Gerald Feinberg (1933-1992)? El a fost un fizician teoretic, mai exact munca sa consta doar să gândească. Şi gândeşte de la 6 ani; la 9 ani îi punea întrebări stânjenitoare lui Einstein. La 23 de ani, acest fiu al unui redactor de ziar idiş din New York era admis la prestigiosul Institut pentru studii avansate de la Princeton, unde cele mai bune creiere ştiinţifice, de la Einstein la Oppenheimer, îşi petreceau timpul cugetând liber, fără să scrie sau să predea.
Din 1958 – odată cu lansarea sondei Sputnik, cu un an mai devreme -, Feinberg nu era în largul său. De ce? Unii sufereau de sinuzită, tifoidă sau de romantism. În schimb, el suferea de… viteza luminii. Care era prea slabă pentru el. 300.000 de km/s: o mizerie! Niciodată omul nu va comunica şi nu va intra în legătură cu stelele, se gândea el, dezasperat şi umilit. Feinberg nu ajungea, în minte, decât în apropiere de Terra, la planetele sistemului nostru solar. Stelele ieşeau din joc. „La viteza prezentă a rachetelor – 11 km/s -, ar trebui 100.000 de ani ca să ajungem la Alpha Centauri. Dar dacă ne apropiem de viteza luminii, călătoria ar dura câţiva ani. Din păcate – este o certitudine – nu vom putea călători niciodată mai repede”, scria el în Jurnal.
Einstein a spus-o şi a dovedit-o, încă din 1905. În Univers, unde totul este relativ, nu există – asigura părintele Relativităţii – decât o valoare absolută: viteza luminii. Dacă un corp s-ar apropia de această viteză, energia sa ar deveni nelimitată, dimensiunile lui ar fi reduse la zero şi timpul s-ar opri pentru el. Timpul paralizat! Era singurul lucru pe care chiar şi spiritele cele mai îndrăzneţe, precum cel al lui Feinberg, îl considerau de neconceput.
Desigur, tânărul cercetător nu voia să-l contrazică pe Einstein. Nu se contrazice un monument. Dar o idee îndrăzneaţă i-a venit în minte. Einstein a spus că nimic nu poate merge la fel de repede ca lumina, dar nu a afirmat că nimic nu poate merge mai repede decât aceasta! Idee revoluţionară! În 1967, după nouă ani de reflexii, Feinberg îşi prezenta teoria în „Physical Review”, sub titlul: „Posibilitatea existenţei unor particule mai rapide decât lumina”.
Şi acum, puţină atenţie. Presupunând că viteza unui corp depăşeşte pe cea a luminii, energia, în ecuaţia lui Einstein, ar deveni imediat ceea ce matematicienii numesc un „număr imaginar”. O asemenea viteză nu poate deci exista. Pentru a depăşi dificultatea, Feinberg a recurs la un şireltic matematic: în aceeaşi formulă, el a reprezentat masa în repaos printr-o altă cifră imaginară. Câtul a două cifre imaginare fiind întotdeauna o cifră reală, energia unei particule, călătorind mai repede decât lumina, ar deveni o cifră reală în ecuaţie; această particulă în repaos nu ar putea niciodată să se deplaseze cu o viteză mai lentă sau chiar egală cu cea a luminii. Feinberg a numit particula sa tahion (din cuvântul grec semnificând „viteză”).
Deformată, legea lui Einstein este respectată. Nimic, în fapt, nu poate egala viteza luminii. Această viteză reprezintă o limită absolută, un zid de netrecut. Dar Feinberg a presupus că zidul acesta are două părţi. De-o parte, lumea pe care o cunoaştem. De cealaltă, o altă lume unde sunt activi tahionii, al căror destin este de a nu încetini niciodată. Tahionii nu au o viteză maximă. Este nelimitată.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Aţi auzit de profesorul Gerald Feinberg (1933-1992)? El a fost un fizician teoretic, mai exact munca sa consta doar să gândească. Şi gândeşte de la 6 ani; la 9 ani îi punea întrebări stânjenitoare lui Einstein. La 23 de ani, acest fiu al unui redactor de ziar idiş din New York era admis la prestigiosul Institut pentru studii avansate de la Princeton, unde cele mai bune creiere ştiinţifice, de la Einstein la Oppenheimer, îşi petreceau timpul cugetând liber, fără să scrie sau să predea.
