Universul tridimensional în care trăim este unul din multe alte universuri, care se întrepătrund temporar sau permanent. Fizicianul Robert Neil Boyd crede că toate aceste universuri fac parte dintr-un univers hiperspaţial patru-dimensional. Multe universuri tridimensionale pot ocupa acelaşi hipervolum fără să aibă loc efecte de revenire la starea separată.
În Universul nostru avem materie comună (obişnuită), o viteză de deplasare finită, şi pe cât se pare, egală cu viteza luminii. În celelalte universuri tridimensionale este foarte posibil să avem un alt fel de materie şi o altă viteză maximă, valabile doar în aceste universuri.
Dar, în Hiperuniversul care le conţine pe celelalte, materia şi viteza de deplasare sunt în mod sigur altfel. Astfel de universuri sunt universul Kaluza-Klein (dimensiunea > 5) sau spaţiile Clifford. În afară de universul 4-dimensional Minkovski-Einstein, există un univers 5-dimensional ce poate fi descoperit matematic. O astfel de opinie este vehiculată de Arthur Wilcox în cartea sa „La marginea eternităţii”, în care un model spaţio-temporal 5-D este prezentat fără demonstraţie; acolo, în planul spaţio-temporal a lui Wilcox, una dintre dimensiunile temporale, coincide cu o spaţială.
Totuşi, ca element conceptual comun aproape tuturor celor care, de-a lungul timpului, au propus modele N-dimensionale spaţio-temporale, rezidă ca ultim rezultat – idea unor forme diferenţiale care funcţionează ca porţi de trecere între universuri.
Majoritatea porţilor de trecere sunt efemere, având durata unei fracţiuni de secundă, putând exista totuşi mai multe întrepătrunderi permanente care apar periodic, an după an, iar asemenea locaţii pot fi găsite la nivel global. Aceste porţi fac posibile fenomene ce par paranormale sau imposibile, cum ar fi găurile de vierme, dispariţiile din Triunghiul Bermudelor, etc.
