Fizicianul american R. Gott (de la Universitatea Princeton) spune că la început s-au format trei universuri: „al nostru” – alcătuit din materia densă cunoscută; universul din antimaterie – formată dintr-o materie similară cu a noastră, dar ale cărei particule elementare au sarcini electrice inverse; universul tahionilor – al particulelor „imaginare”, unde au loc viteze superioare vitezei luminii (superluminice). Fiecare din acestea şi-ar avea legi fizice specifice, părţi ale unei fizici unitare universale.
Dacă această idee este una adevărată, este posibilă întrepătrunderea universului nostru material cu celelalte două universuri?
O adevărată surpriză ştiinţifică a fost difuzată în mod public în anul 1972, atunci când grupul de astronomi americani – condus de profesorul Shapiro (de la Massachusets Institute of Technology din SUA) – au comunicat rezultatele stranii, dar repetat verificate, ale observaţiilor prelungite efectuate asupra quasarului 3 C 279. Urmărirea îndelungată a comportării acestei quasi-stele, căreia la sfârşitul anului 1967 i s-a remarcat separarea masei stelare în două părţi, a condus la demonstrarea matematică a faptului că părţile respective s-ar îndepărta reciproc, cu o viteză de aproape zece ori viteza luminii!
Or, după cum relata la timpul respectiv revista „Science et Vie”, cercetătorii care au urmărit fenomenul cosmic au avut la dispoziţie un echipament cu totul deosebit – un interferometru extrem de mare, şi deci foarte sensibil, cu baza de 4.000 km, realizat prin cuplarea funcţională a radiotelescoapelor din Haystack (Massachusetts) şi din Goldstone (California).
Deci. în spaţiul „universului nostru” temporal, s-ar produce totuşi unele manifestări fenomenologice superluminice! Oare acest eveniment astral ar constitui o demonstrare faptică a co-existenţei paralele a celor două universuri – cel material-temporal, al nostru, şi cel atemporal, al tahionilor?