Edgar Allan Poe. Te poți gândi la un nume mai mare în literatura macabră? Maestru al prozei și poeziei de groază, Edgar Poe locuiește în colțul întunecat al conștiinței noastre literare, de-a lungul unui coridor murdar, încărcat cu praf și pânze de păianjen.
Chiar la o distanţă mai mare de un secol şi jumătate, opera lui Poe îşi păstrează caracterul sumbru și plin de nebunie. Poate că cea mai celebră operă literară a lui Edgar Poe este „Corbul” („The Raven”), dar acesta a mai scris şi alte creaţii macabre, ca de exemplu „Masca morţii roşii” („The Masque of the Red Death”).
Subiectul acestei opere nu este unul complicat, dar surprinde prin caracterul ei de groază. Prospero este un bogătan al cărui domeniu a fost devastat de o epidemie numită „Moartea roşie”, aşa că îşi invită prietenii cei bogaţi să-şi găsească refugiul într-o mănăstire, lăsându-i pe cei săraci pradă sorţii.
În timpul unui bal mascat, un misterios personaj învelit în pelerină a apărut în mănăstire. Gândindu-se că ar fi un oaspete neinvitat, Prospero îl confruntă pe necunoscut, dar spre groaza sa descoperă că acesta era încarnarea „Morţii roşii”. Decadentul Prospero şi toţi invitaţii săi se îmbolnăvesc şi mor în final…