Universul este un loc enorm, deci cât de mult din el putem observa? Se pare că nu este chiar atât de mare cum ne-am gândit iniţial. Un studiu recent, realizat de Dr. Paul Halpern și de Nick Tomasello, de la Universitatea de Ştiinţe din Philadelphia, folosindu-se datele de la satelitul Planck, a arătat faptul că raza Universului observabil este de fapt puțin mai mică decât s-a estimat anterior. Astfel, faţă de constatarea iniţială, de 45,66 miliarde de ani-lumină, s-a ajuns la o cifră ceva mai mică de 45,34 miliarde de ani-lumină. O diferență de 320 de milioane de ani-lumină ar putea părea mică la scară cosmică, dar totuşi e bine să ştim dimensiunea Universului nostru.
Există mii de miliarde de stele în Cosmos, mult mai multe decât omul ar putea să înțeleagă. Dar de ce noi nu putem vedea decât câteva mii? Dacă, aşa cum s-a crezut odată, Universul ar fi fost static și infinit, atunci, ţinând cont de faptul că lumina este cel mai bun mod de a observa lucrurile, ar fi fost timp suficient ca toţi fotonii de la fiecare stea să ajungă la noi. Aceasta ar fi însemnat că cerul nopţii ar fi trebui să fie mereu umplut cu o lumină strălucitoare, ceea ce nu este adevărat. Întunecimea cerului nopţii este o dovadă a faptului că Universul are o vârstă finită.
Vârsta Universului reprezintă cantitatea maximă de timp în care lumina poate călători. Pentru că fotonii se deplasează la o viteză definită, finită, asta înseamnă că, în mod natural, există o limită pe care ei o pot acoperi pe durata de viață a Universului. Noi numim această limită „orizontul particulei” și marchează limitele Universului observabil. Ceea ce este dincolo de orizontul particulei este prea departe pentru fotoni pentru a ajunge la noi și, prin urmare, acesta nu poate fi observat nici cu cel mai puternic telescop. Deci, nu e vorba că nu există nimic în locurile întunecate pe care le vedem noaptea între stele, ci pur şi simplu obiectele care se află acolo sunt dincolo de raza vederii noastre.
Astrofizicienii au dezvoltat tehnici precise pentru a-i ajuta să măsoare distanţele estimate până la linia orizontului particulei. Primul calcul major a fost făcut de o echipă condusă de J. Richard Gott Princeton la începutul anilor 2000. Folosind datele de la satelitul WMAP, echipa Gott a constatat că raza Universului nostru observabil este de aproximativ 45,66 miliarde de ani-lumină.
Operând între 2009 şi 2013, satelitul Planck a scanat Universul și a oferit mai multe cifre cu privire la rata de expansiune a acestuia, precum și alți parametri ai Universului nostru. Noile calcule au arătat că raza Universului este ceva mai mică cu 0,7% decât s-a crezut iniţial, aceasta fiind de 45,34 de miliarde de ani-lumină.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Universul este un loc enorm, deci cât de mult din el putem observa? Se pare că nu este chiar atât de mare cum ne-am gândit iniţial. Un studiu recent, realizat de Dr. Paul Halpern și de Nick Tomasello, de la Universitatea de Ştiinţe din Philadelphia, folosindu-se datele de la satelitul Planck, a arătat faptul că raza Universului observabil este de fapt puțin mai mică decât s-a estimat anterior. Astfel, faţă de constatarea iniţială, de 45,66 miliarde de ani-lumină, s-a ajuns la o cifră ceva mai mică de 45,34 miliarde de ani-lumină. O diferență de 320 de milioane de ani-lumină ar putea părea mică la scară cosmică, dar totuşi e bine să ştim dimensiunea Universului nostru.
