Din misterele creierului: cum de unii oameni pot trăi normal fără jumătate din creier!?


Creierul pare la prima vedere perfect simetric, format din emisferele stângă și dreaptă, identice între ele. Printr-o ciudățenie, probabil nu gratuită, a naturii, emisfera stângă servește partea dreaptă a corpului și invers. Până și ochiul drept trimite nervii în emisfera stângă, iar ochiul stâng în emisfera dreaptă. Cele două emisfere se dublează întrucâtva una pe cealaltă; ceea ce există înscris într-una se regăsește „de rezervă” și în cealaltă.

Emisferele sunt legate între ele printr-o punte îngustă și fragilă – corpul calos. Dacă acesta este distrus dintr-un motiv sau altul, omul va dispune de două creiere aproape complet independente. Situația este relativ frecventă și bine studiată.

Există totuşi situații în care omul rămâne doar cu o singură emisferă. Louis Pasteur a avut una dintre emisfere aproape complet distrusă de o hemoragie, accident după care a mai creat lucrări dintre cele mai valoroase. Agenția China Nouă relata în 1981 despre un tânăr de 31 ani din provincia Yunnan, căruia cu 15 ani în urmă i-a fost amputată toată emisfera dreaptă a creierului. Tânărul era apt să efectueze munci ușoare și să întrețină raporturi normale cu cei din jurul său.

Bineînțeles, nu toate accidentele cerebrale sunt la fel de fericite; lezarea emisferei stângi va duce de regulă la pierderea capacității de a vorbi și a înțelege vorbirea; există de asemenea puncte de mărimea unei gămălii de ac a căror distrugere duce la dereglări care pot fi fatale.

Foto: flickr.com (Commons Creative – free)

DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.