Era după cel de-al doilea război mondial. Un bărbat pe nume Roger Lhomoy auzise un zvon că în zona castelului Gisors (capitala regiunii Vexin / Franţa) s-ar afla o comoară imensă, ascunsă de cavalerii templieri. Pentru aceasta, el reuşise chiar să se angajeze ca paznic la castelul Gisors, iar în fiecare noapte făcea cercetări pe ascuns pentru căutarea comorii.
A găsit un vechi puţ, umplut cu pământ, pe care l-a desfundat şi a coborât timp de 30 de metri. Acolo nu găsise galeria pe care o aştepta, aşa că abandona locul şi săpă câţiva metri mai încolo. Ajuns cu cea de-a doua groapă la circa 15-20 de metri adâncime de săpat, paznicul descoperi o sală mică. După mai multe săpături în orizontal şi vertical, Roger dădu peste un zid de cărămidă.
Când reuşi să-şi facă loc dincolo de zid, bărbatul rămase surprins. Dădu de o sală imensă şi înaltă (o capelă), în care se afla un altar, statui ale lui Iisus Hristos şi ale apostolilor săi, sarcofage de piatră şi circa 30 de cufere imense. Fiecare cufăr avea o lungime de cel puţin 2,5 metri!
Roger Lhomoy a anunţat autorităţile despre imensa descoperire – o posibilă comoară a templierilor – dar nimeni nu l-a crezut. Mai mult decât atât, autorităţile l-au dat afară din funcţia de paznic, iar tunelul săpat a fost acoperit cu pământ.
Bărbatul i-a povestit totul unui ziarist, pe nume Gerard de Sede, care a publicat întreaga poveste, inclusiv planul întregii capele. Curios, imediat după publicarea articolului, ziaristul primi un telefon misterios, de la un bărbat, acesta spunându-i că se află în posesia unui document foarte vechi, planul capelei de la Gisors, care se aseamănă uluitor de bine cu planul publicat în ziar. O mistificare era imposibilă – nu se putea face într-un timp atât de scurt, o copie după planul publicat în presă. De altfel, se putea observa că planul era vechi.
După ce la începutul secolului al XIV-lea, regele Franţei (Filip cel Frumos) şi papa au hotărât desfiinţarea şi distrugerea Ordinului Cavalerilor Templieri, aceştia şi-au îngropat comorile în mai multe locuri secrete, printre care şi în castelele pe care le-au deţinut.
Continuând investigaţia asupra comorii de la castelul Gisors, ziaristul a aflat de existenţa unui manuscris în latină, datând din anul 1500, în care se vorbeşte de 30 de cufere de fier…