Fabuloasa comoară a lui Decebal a existat vreodată? Dacă da, ea se află în judeţul Hunedoara, undeva pe râul Strei…
A existat sau nu tezaurul lui Decebal? Aceasta este o întrebare căreia nu i s-a găsit un răspuns o bună bucată de timp. Scriitorul latin Cassius Dio scria în lucrarea „Istoria romană”, pe la începutul secolului al III-lea următoarele: „Se găsiră şi comorile lui Decebal, cu toate că ele erau ascunse sub râul Sargetia, care curge pe lângă scaunul domniei lui. Căci Decebal, prin mijlocul captivilor săi, abătu râul, săpă albia lui şi, punând într-însa mult argint şi mult aur, precum şi alte lucruri de mare preţ şi care puteau suferi umezeala, puse peste ele pietre şi grămădi pământ; după aceea, aduse din nou râul în albia lui, iar în peşteri, tot cu ajutorul acelor captivi, ascunse veşmintele şi alte lucruri de felul acesta. După ce făcu aceste, el ucise pe captivi, ca să nu spună nimănui nimic. Dar Bicilis, un soţ de-ai lui, care ştia ce se lucrase, fu prins şi dădu pe faţă toate aceste…”
Din păcate, nimeni nu s-a hazardat să verifice pe teren datele legendei consemnate de Cassius Dio, deoarece ele nu conţineau niciun element topografic precis. Interesant este că notele cronicarului W. Lazius, scrise în limba latină, şi traduse de Gheorghe Şincai, care le-a introdus în Hronicul Românilor, tomul II, apărut la Iaşi în anul 1853, apar informaţii despre comoara lui Decebal:
„În anul 1543, un grup de pescari români au intrat cu luntrile din Mureş în râul Sargetia, „pe care românii îl numesc Strei”. Şi-au legat ambarcaţiunile de un trunchi prăvălit în apă şi, în timp ce se odihneau, unul dintre ei a văzut ceva sclipind pe fundul râului. Scufundându-se, a scos la suprafaţă mai mulţi galbeni. Luntraşii au început să cerceteze atunci cu băgare de seamă împrejurimile şi au zărit, în apropierea malului, o boltă zidită. Pătrunzând în interiorul ei, au dat peste numeroase grămezi de aur! Erau aproximativ 40.000 de monede, mult aur nativ, numit „sloi de aur“. În cel mai mare secret, pescarii au transportat comoara într-un loc sigur şi au împărţit-o frăţeşte. Unii au încercat să valorifice preţiosul metal la Alba Iulia. Aşa a ajuns vestea despre tezaur la urechile unuia dintre conducătorii Transilvaniei, cardinalul Martinuzzi. Acesta a ordonat prinderea descoperitorilor şi confiscarea monedelor. După aceea s-au făcut cercetări la faţa locului, scoţându-se din bolta subterană alte „multe mii de galbeni””.
După confiscarea comorii, averile cardinalului au crescut în mod fabulos. Potentatul şi-a cumpărat numeroase domenii şi a ridicat importante edificii. Se citează, printre altele, castelul de la Vinţu de Jos (vezi imaginea de mai jos), construit în stilul Renaşterii după planurile arhitectului italian Domenico Bologna. Lăcomia şi setea de grandomanie aveau să-l coste scump pe Martinuzzi. Invidia, ura şi sentimentul inferiorităţii, manifestate la ceilalţi nobili din Transilvania şi Ungaria, s-au concretizat, până la urmă, într-un asasinat. Faptul s-a petrecut într-unul din saloanele castelului de la Vinţu de Jos în decembrie 1551, iar cel care l-a omorât a fost generalul spaniol Castaldo (omul de încredere al împăratului Ferdinand de Habsburg), prin intermediul secretarului cardinalului.
După moartea cardinalului, castelul a fost jefuit. Într-o scrisoare adresată împăratului, Castaldo arăta că la Vinţu de Jos a găsit numai 2.000 de monede de aur ce făceau parte din marele tezaur descoperit în apele Streiului. Un alt cronicar medieval, Wolfgang Bethlen, menţionează că, într-o ascunzătoare din cetatea Gherlei, o alta reşedinţă a lui Martinuzzi, s-a dat de urmele unei mari părţi din comoară. Erau peste 250.000 de florini, 872 funţi de aur nelucrat (un funt cântarea 636 de grame), 20 funţi sloi de aur, 1385 funţi de argint nelucrat, 466 funţi sloi de argint şi 4.000 de galbeni. În finalul relatării despre averile cardinalului, se spune că acesta avea 300 de cai superbi cumpăraţi din Turcia, arme şi blănuri scumpe şi ca la Gherla s-ar fi găsit o masă mare de argint, vase aurite, cupe, coliere, inele şi covoare aduse din ţări străine. Atât de mari au fost avuţiile clericului transilvan, încât împăratul Ferdinand de Habsburg ar fi declarat că Martinuzzi valora mai mult decât o sută de mii de soldaţi în armură!
A avut oare cardinalul Martinuzzi întreaga comoară a lui Decebal sau au mai rămas multe lucruri de descoperit?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
A existat sau nu tezaurul lui Decebal? Aceasta este o întrebare căreia nu i s-a găsit un răspuns o bună bucată de timp. Scriitorul latin Cassius Dio scria în lucrarea „Istoria romană”, pe la începutul secolului al III-lea următoarele: „Se găsiră şi comorile lui Decebal, cu toate că ele erau ascunse sub râul Sargetia, care curge pe lângă scaunul domniei lui. Căci Decebal, prin mijlocul captivilor săi, abătu râul, săpă albia lui şi, punând într-însa mult argint şi mult aur, precum şi alte lucruri de mare preţ şi care puteau suferi umezeala, puse peste ele pietre şi grămădi pământ; după aceea, aduse din nou râul în albia lui, iar în peşteri, tot cu ajutorul acelor captivi, ascunse veşmintele şi alte lucruri de felul acesta. După ce făcu aceste, el ucise pe captivi, ca să nu spună nimănui nimic. Dar Bicilis, un soţ de-ai lui, care ştia ce se lucrase, fu prins şi dădu pe faţă toate aceste…”
