Fabuloasa comoară a lui Constantin Brâncoveanu din apropierea Mănăstirii Hurezi – a fost descoperită ea vreodată sau îşi păstrează ascunsă locaţia?


O legendă populară spune că pe lângă Mănăstirea Hurezi (judeţul Vâlcea), domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu şi-ar fi ascuns fabuloasa comoară. Mănăstirea Hurezi, construită între 1690 şi 1693, a fost ridicată chiar de către Brâncoveanu.

Aflând că este căutat de turci (în 1714), domnitorul muntean şi-a luat cu el 7 slugi, care au cărat o imensă comoară (aur, tacâmuri, bijuterii, sfeşnice, covoare ţesute cu fir de aur etc.). Nu departe de Mănăstirea Hurezi, undeva pe la Valea lui Neag, cele 7 slugi ai lui Brâncoveanu au construit un beci, unde au ascuns comoara. După ce beciul a fost gata, legenda spune că domnitorul ar fi omorât cele 7 slugi, pentru a nu spune niciodată nimănui locul unde au fost ascunse bogăţiile fabuloase.

Însă, Brâncoveanu trebuie să fi spui cuiva din familie sau cuiva foarte apropiat unde a fost îngropată comoara, pentru că altfel totul n-ar fi avut niciun sens. Precum se ştie, domnitorul a fost dus la Constantinopol, împreună cu cei 4 fii ai săi, unde, în 15 august 1714, li s-au tăiat capetele de către turci. Legenda spune că tucrii au făcut lucrul acesta, pentru că domnitorul şi familia sa n-au vrut să se lepede de creştinism; dar dacă turcii au aflat de imensa comoară, iar Brâncoveanu n-a vrut să-i dezvăluie locul, acesta fiind motivul pentru care a fost omorât?

Şi, până la urmă, ce s-au întâmplat cu bogăţiile? A ajuns cineva să pună mâna pe ele (vreun stareţ al Mănăstirii Hurezi sau altcineva din familia Brâncoveanu), ori stau încă ascunse în pământ, aşteptând să fie descoperite?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.