Serviciile secrete ale lui Brâncoveanu: cum spiona stolnicul Cantacuzino întreaga Europă…

8.135 vizualizari

Stolnicul Constantin Cantacuzino (1650-1716) a fost unul din cei mai reprezentativi cărturari ai vremii sale, jucând, în acelaşi timp, cu rol activ în diplomaţie, la Curtea domnului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, însărcinarea de stolnic echivalând cu aceea de ministru de Externe. Atât lui Brâncoveanu, cât şi dregătorului său le era clar că asigurarea existenţei Ţării Româneşti depindea de cunoaşterea intenţiilor turcilor. De aceea, a fost acordată o atenţie deosebită constituirii unei reţele informative şi contrainformative prin care să se obţină date referitoare la contextul politic, intenţiile Imperiului Otoman.

În acest scop, la Curtea Veche îşi desfăşura activitatea cancelaria domnească care, în bună măsură, îndeplinea atribuţii de politică externă, de „diplomaţie secretă”, aflată sub conducerea directă a stolnicului. Aici soseau, în mod continuu, agenţi care aduceau informaţii. Acestea erau analizate cu atenţie la cancelaria domnească de numeroşi slujbaşi sub îndrumarea stolnicului. Tot sub conducerea sa, se desfăşura o intensă activitate de tălmăcire a unor documente străine şi redactarea corespondenţei. Pentru fiecare din limbile de circulaţie existau secretari domneşti, ei înşişi cunoscători ai politicii europene. O altă sursă era interceptarea şi violarea corespondenţei.

Ca orice diplomat, o abilitate deosebită a stolnicului era aceea de a obţine informaţii de la interlocutori străini, fără ca aceştia să-şi dea seama, mai ales în cursul unor ospeţe stropite cu vinuri bune. Că era vorba de demersuri de „diplomaţie secretă” ne-o dovedeşte faptul că palatul de la Mogoşoaia găzduia întâlniri confidenţiale cu trimişi străini, uneori travestiţi, care apoi erau îndrumaţi să plece pe drumuri tainice. Numeroase feţe bisericeşti, călugări, egumeni, preoţi erau şi ei oaspeţi preţuiţi ai domnului şi ai stolnicului, aducând adesea informaţii preţioase.

Desigur, corespondenţa era o altă sursă preţioasă de informaţii. Printre persoanele, cu care se făcea un schimb de scrisori şi de… informaţii, s-au numărat Ludovic al XIV-lea, regele Franţei, Iosif I al Austriei, ţarul Petru cel Mare, papa Clement XI, regele August al Poloniei, la care se adaugă desigur numeroşi oameni politici ai Europei, aflaţi la conducerea statelor şi direct implicaţi în cursul „văzut şi nevăzut” al evenimentelor. Pentru Transilvania, se purta corespondenţă cu însuşi principele Francisc Rakoczi. Desigur, deosebit de importantă era corespondenţa cu patriarhul Ierusalimului, Hrisant. În ceea ce priveşte Anglia, stolnicul a purtat o intensă corespondenţă cu lordul Paget, consulul acestei ţări la Constantinopole, care aprecia în mod deosebit informaţiile furnizate de Constantin Cantacuzino. La rândul său, diplomatul englez dădea informaţii preţioase despre mişcările de trupe din Imperiul Otoman.

Desigur, o bună parte a acestei corespondenţe era cifrată. Însuşi stolnicul, în timpul studiilor sale în Italia, se familiarizase cu secretele criptografiei. Chiar domnitorul îşi însuşise aceste procedee, folosind un „alfabet” propriu. De asemenea, în cancelaria secretă a lui Constantin Brâncoveanu îşi desfăşura activitatea un specialist al domeniului, italianul Niccolo de Porta.

Din păcate, acţiunile de „diplomaţie secretă”, informative, desfăşurate de domnul Ţării Româneşti şi sfetnicul său, stolnicul, deşi au funcţionat o perioadă destul de îndelungată, nu au reuşit să preîntâmpine sfârşitul tragic al lui Brâncoveanu şi, mai târziu, al lui Constantin Cantacuzino…