Videoclipul este mai vechi (din 2012 – fiind şters între timp), dar m-am gândit că n-ar fi rău să-l vedem şi pe site-ul acesta încă o dată şi, de ce nu, să-l comentăm împreună. În esenţă este vorba de o filmare „autentică” (pretinde autorul) a ceea ce pare a fi un dinozaur! Dar, de când e această înregistrare şi prezintă ea realitatea? Autorul pretinde că această înregistrare video ar fi fost adusă la suprafaţă cu ajutorul lui Julian Assange, fondatorul lui Wikileaks. Datată în 1967, înregistrarea a fost capturată de o expediţie militară sovietică în Africa de Sud, şi apoi a fost transferată către Moscova. Mulţi ani, filmarea cu dinozaurul a stat în arhivele sunpământene ale Lubyankăi (sediul general al KGB-ului), până când Julian Assange a făcut rost de ea.
Se pare că responsabil pentru păstrarea acestor secrete a fost odată şi actualul preşedinte rus, Vladimir Putin, care, precum se ştie, a fost (şi probabil că încă este) ofiţer KGB. Oficialii ruşi au considerat această filmare ca fiind cea mai incredibilă înregistrare video care a existat vreodată pe Pământ, căci nu poţi pur şi simplu să spui lumii că dinozaurii încă există pe Pământ, deşi ştiinţa ne asigur că ei sunt morţi de cel puţin 65 de milioane de ani. Altfel, toată istoria ar trebui rescrisă de la capăt.
Eu când am văzut prima dată înregistrarea video, mi-am zis că trebuie să fie struţ, dar când m-am uitat încă o dată mai atent, mi-am dat seama că nu are cum să fie o asemenea pasăre. Struţul nu are o asemenea coadă de lungă şi şerpuită… Aşadar, ce poate fi? O specie necunoscută de pasăre sau chiar un dinozaur adevărat?
Nu ştiu dacă înregistrarea e reală sau nu, dar n-ar fi prima dată când se pretinde existenţa în zilele noastre a dinozaurilor. Multe triburi din Congo (Africa) spun că au văzut creaturi ce seamănă mult cu dinozaurii, creaturi care se numesc Mokele-mbembe; nu văd niciun motiv pentru care indigenii ar minţi. Se spune că ar exista şi alte tipuri de dinozauri ce ar trăi în jungla congoleză, care este pădurea cea mai neexplorată din întreaga lume.