O mişcare uluitoare: CIA a publicat pe Internet „dosarele X” pe care le deţine despre OZN-uri şi extratereştri! Ar trebui să ne surprindă lucrul acesta?


CIA OZNAşa cum am prevăzut pe site, guvernele lumii vor încerca să nu mai ascundă adevărul despre OZN-uri şi extratereştri, iar toate aceste informaţii „sensibile” vor deveni din ce în ce mai publice. De ce? Pentru că a sosit timpul ca lumea să se obişnuiască cu „realitatea extratereştrilor şi OZN-urilor”.

Într-o mutare absolut surprinzătoare pentru mulţi (nu şi pentru mine), CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA) a făcut public pe site-ul lor o mulţime de documente arhivate despre întâlniri cu obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri). Toate aceste rapoarte secrete CIA provin de pe tot globul.

CIA îşi explică decizia sa astfel: „Am decis să scoatem la lumină câteva documente, pe care atât scepticii, cât şi credincioşii le vor aprecia”. Eu doar îmi pun întrebarea: de ce abia acum şi nu mai devreme? Li s-a dat „undă verde” celor de la CIA de către cineva?

Încă n-am studiat arhiva CIA privind OZN-urile, dar am s-o fac cât de curând. Sper să găsesc răspunsul dacă extratereştrii vin de pe Sirius sau de pe planeta Uranus 😀 Glumeam…

CIA link OZNuri2

CIA link OZNuri


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.