Un rus, pe nume Alexei Kliatov, pe blogul său personal, chaoticmind75.blogspot.ru, a făcut un experiment prin care a demonstrat frumuseţea şi perfecţiunea naturii. Astfel, el şi-a creat un instrument macro de fotografiere, cu ajutorul căruia a realizat nişte poze incredibile la nişte fulgi de zăpadă. Iată ce spune el:
„Recent, am construit un simplu instrument macro pentru aparatul de fotografiat. Am utilizat un obiectiv Helios 44M – 5 de la vechiul aparat foto SLR Zenit. Mai întâi, am atașat aceste lentile pe o bucată de lemn lungă de 30 cm lungime, în mod invers: lentila din spate îndreptată către fulgul de zăpadă, lentilă frontală îndreptată către cameră. Am dat apoi o gaură, pentru a prinde cu şurub camera de trepied. Apoi, am setat camera foto în modul de zoom optic maxim (6x), astfel încât lentilele camerei foto să atingă lentilele Helios, privind direct prin ele. Am fixat camera foto – cu un suport metalic – de bucata de lemn, astfel încât aceasta să rămână fixă. Pe spatele lentilelor Helios (în cazul nostru, în faţă), am atașat trei inele standard de extindere de la aparatul foto Zenit. Autofocusul camerei funcționează bine.
Fotografiile au fost procesate ulterior, adăugându-le nişte culori artificiale, întrucât fotografiile originale apăreau ca fiind monocromatice şi nu erau foarte atrăgătoare.”
Rezultatul îl puteţi urmări în fotografiile din acest articol, precum şi cele de pe blogul indicat. Incredibile! Nemaipomenite! Rămâi fără suflare! Priviţi la formele perfecte ale fulgilor de zăpadă. Nici dacă erau făcute pe calculator nu ieşeau atât de bine… Nu-i aşa că natura e perfectă?