Un cercetător şi-a deschis cel de-al treilea ochi cu ajutorul unui magnet pus deasupra glandei pineale! El a pătruns în doar 3 săptămâni într-un univers paralel!


cel de-al treilea ochiAți auzit vreodată expresia „Ai grijă ce-ți dorești pentru că pur și simplu s-ar putea să ţi se împlinească”? Mulți oameni încearcă să găsească modalități de a-şi deschide complet glanda pineală (cel de-al treilea ochi), dar o persoană a ajuns mult mai departe decât ceilalţi.  Prin folosirea nordului unui magnet, un om şi-ar fi deschis glanda pineală (al treilea ochi), pentru a vedea nu numai lucrurile ascunse din această dimensiune, dar şi de dincolo de ea.

Ceea ce urmează este un extras dintr-o carte gratuită a lui David Wilcock denumită „The Science of Oneness” sau „Ştiinţa unităţii”, pe care o puteţi citi AICI:

Walter Rawls, care a lucrat cu efectele câmpurilor magnetice monopolare asupra materiei, cu regretatul Albert Roy Davis, mi-a spus într-o conversație telefonică unul dintre experimentele sale cu un magnet a polului nord situat pe glanda pineală. A fost realizată o mască, în care un magnet cilindric lung, orientat spre polul nord, era pus deasupra glandei pineale. Scopul a fost acela de a stimula glanda și a vedea dacă „cel de-al treilea ochi” are vreo legătură cu acest lucru. Magnetul a fost aplicat 10-30 minute pe zi, timp de aproximativ 4 săptămâni.

În prima săptămână, cercetătorul se afla așezat la birou, printre documentele sale de lectură, atunci când a observat cu coada ochiului ceva mişcare. Când s-a uitat, el a observat figura fantomatică a unui om, care a intrat printr-un perete, s-a plimbat prin cameră și apoi a dispărut printr-un alt perete. Fantoma părea a fi total inconştientă de Walter.

În a doua săptămână, aceeași figură fantomatică a trecut din nou prin cameră, dar, de data aceasta i-a aruncat o privire lui Walter. Totuşi, figura nu mai părea chiar atât de fantomatică. În a treia săptămână, în timp ce se ocupa cu documentele de lucru, Walter a observat o schimbare în cameră. Când s-a uitat în sus, el a observat că peretele s-a dizolvat şi i-a apărut în faţă un mic deal, pe care se aflau un bărbat și o femeie, așezaţi sub un copac. Bărbatul de sub copac era aceeaşi figură fantomatică din dăţile trecute. Walter a stat nemişcat, uitându-se la această scenă pastorală pentru câteva minute.

Bărbatul fantomatic s-a uitat la Walter și părea a fi speriat! Ca și cum, în mod clar, el l-ar fi văzut pe Walter, recunoscându-l de săptămâna trecut! Între timp, imaginea s-a stins, iar peretele a reapărut. Din acel moment, Walter n-a mai folosit niciodată stimulatorul de glandă pineală.


Lasă un comentariu