NASA ar dori să folosească Soarele drept telescop! Astfel, am putea fotografia munţii de pe o exoplanetă aflată la 100 de ani-lumină distanţă
Pentru a privi tot mai adânc în spaţiul cosmic, astronomii au nevoie de telescoape tot mai mari și mai puternice. De aceea, o echipă de cercetători de la Jet Propulsion Lab (NASA) s-a gândit la un telescop care să folosească cel mai mare obiect din sistemul nostru solar, Soarele, ca o imensă „lupă cosmică”.
Conform teoriei relativității a lui Einstein, obiectele masive „îndoaie” spaţiul din jurul lor și pot determina traiectoria altor obiecte care se deplasează în acel spațiu – inclusiv lumina – să se curbeze. Și, în condiții adecvate, lumina se poate îndoi suficient pentru a amplifica imaginea spațiului din spatele ei. Acest lucru este cunoscut de astronomi sub numele de „lentilă gravitațională”, ei studiind de ani întregi acest efect pentru a ajuta la creșterea capacităţii vizuale a telescoapelor noastre.
Cu toate acestea, există unele probleme tehnice cu acest plan. Cercetătorii de la NASA spun că instrumentele de observație ar trebui să fie staționate la 550 UA de Soare, pentru a concentra lumina cu precizie. 1 UA este distanța dintre Soare și Pământ, astfel că 550 UA ar fi undeva în mijlocul spațiului interstelar. Pentru referință, Voyager 1, cea mai îndepărtată sondă spaţială umană, se află în prezent la doar 137 de UA de Pământ și ar avea nevoie de încă 40 de ani pentru a ajunge la 550 UA faţă de Soare.
Există, de asemenea, problema cu orbita Pământului. În funcție de poziția planetei față de Soare și a instrumentelor de observaţie, fereastra pentru observarea de stele sau secțiuni specifice ale cerului ar putea fi extrem de limitată.
În ciuda acestor dificultăți tehnice, beneficiile pentru punerea în aplicare al unui asemenea sistem ar fi imense. În prezent, avem dificultăți în separarea exoplanetei de steaua ei în imagistica noastră. Ceea ce putem vedea la ora actuală e doar un punct negru, minuscul. Dar, cu Soarele drept lentilă gravitațională, telescoape echipate cu o asemenea tehnologie vor putea vedea exoplaneta în sine. De exemplu, am putea vedea clar o suprafaţă de 10 km pătraţi de pe suprafaţa unei exoplanete aflată la 100 de ani-lumină. Telescopul spaţial Hubble nu e capabil să facă acest lucru nici măcar pentru planeta noastră vecină, Marte. Efectul de mărire ar creşte, de asemenea, în mod semnificativ, capacitatea noastră de a analiza compoziția chimică a atmosferei unei exoplanete îndepărtate prin spectroscopie.
Pentru a privi tot mai adânc în spaţiul cosmic, astronomii au nevoie de telescoape tot mai mari și mai puternice. De aceea, o echipă de cercetători de la Jet Propulsion Lab (NASA) s-a gândit la un telescop care să folosească cel mai mare obiect din sistemul nostru solar, Soarele, ca o imensă „lupă cosmică”.
