Misterul orientării în spaţiu a păsărilor migratoare rămâne nedezlegat… şi totuşi e ceva legat de câmpurile electromagnetice!

Există vreo bază ştiinţifică pe care să se sprijine ipoteza că fiinţele vii ar fi sensibile la câmpurile electromagnetice? De pe vremea lui Mesmer, orice lucru care ar fi avut vreo legătură cu magnetismul animal provoca dispreţ în lumea ştiinţei. Cu toate acestea, lucrările publicate de Barnothy şi Presman în anii ’60 conţineau o mare cantitate de experienţe făcute în domenii foarte diferite ale cercetării ştiinţifice,  conform cărora ţesuturile vii produc câmpuri magnetice slabe, putând fi afectate de radiaţii şi câmpuri electromagnetice.

Din antichitate se ştie că anumite animale sunt în stare să detecteze cu anticipaţie cutremurele. Conform cercetărilor făcute de chinezi, se pare că acest lucru se datorează capacităţii lor de a simţi modificările magnetice care le precedă. Un aspect care i-a intrigat întotdeauna pe zoologi este forma în care multe specii animale se orientează în migraţiile lor periodice sau sunt în stare să-şi găsească locul în care trăiesc atunci când sunt duse departe de el.

În urmă cu peste jumătate de secol, profesorul Flolodov a efectuat numeroase cercetări cu peşti, păsări şi iepuri. A constatat astfel că activitatea lor motorie creşte atunci când sunt supuşi unui câmp electromagnetic, creierul lor putând avea de suferit dacă acest câmp este prea puternic. De asemenea, a descoperit că creierul unor fiinţe vii produce propriul său câmp electromagnetic, lucru pe care l-au confirmat mai târziu diferiţi cercetători nord-americani.

Lowenstam a descoperit fibre microscopice de magnetită (fier magnetic) în corpul unor mici moluşte care par să se orienteze în funcţie de câmpul magnetic terestru. Apoi a constatat că simţul de orientare al albinelor şi al unor păsări migratoare este afectat atunci când este supus acţiunii unor câmpuri magnetice artificiale. Biologii Gould, Kirschvink şi Walcott au descoperit că există mai mult de un milion de cristale de magnetită ultramicroscopice în zona capului porumbeilor. Ipoteza lui iniţială era că acestea puteau pivota pentru a urma liniile de forţă ale câmpului magnetic terestm. Nu s-au găsit însă terminaţiile nervoase care să poată trimite informaţia spre creieml păsărilor, permiţându-le să folosească aceste cristale ca pe un fel de busolă biologică. Totuşi, atunci când au fost aşezate magneţi pe spinarea porumbeilor, aceştia nu au reuşit să se întoarcă la cuibul lor singuri, în timp ce aşezarea unor bucăţi de metal nemagnetizate nu a provocat nici cea mai mică schimbare a simţului lor de orientare. În mod asemănător, atunci când şoarecii sunt supuşi unor câmpuri magnetice, se constată că nu scade numai simţul lor de orientare, ci şi capacitatea lor de învăţare.

Cercetări ulterioare au localizat astfel de tipuri de microcristale dotate cu proprietăţi magnetice în creierul delfinilor, în abdomenul albinelor, în craniul unor peşti migratori şi la unii fluturi, ca şi la anumite alge şi bacterii marine care îşi orientează deplasarea folosindu-se de câmpul magnetic terestru. Totuşi, rămâne un mister atât funcţionarea exactă a acestor depozite magnetice la speciile migratoare, cât şi modul în care intră în legătură cu câmpurile magnetice exterioare.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.