Site de secrete, stiinta si metafizica

Incredibilele farse şi feste cu telefonul

2 20

telefon91Telefonul este omniprezent. Aproape fiecare casă din lumea occidentală deţine unul. Majoritatea oamenilor îl folosesc ca mijloc esenţial de comunicare socială sau de afaceri, de o formă sau alta – dar unii profită de faptul că nu poţi vedea cine se află în spatele vocii de la capătul firului. Pentru farsori, telefonul e nepreţuit.

Unele feste telefonice sunt caraghioase, cum ar fi apelul telefonic dat la un supermarket pentru a se anunţa că un raton scăpase de la raionul de carne proaspătă; sau neplăcute. Alte farse sunt mai complexe, dar la fel de inofensive, cum ar fi apelarea unui număr la întâmplare şi informarea interlocutorului că liniile telefonice trebuie reparate. Sub nicio formă, i se spune destinatarului apelului, nu folosiţi telefonul în următoarele cinci minute, căci altfel viaţa depanatorului este în primejdie. Farsorul formează din nou acelaşi număr aproape imediat. Cum telefonul sună în continuu, majoritatea victimelor nu mai suportă şi ridică receptorul, când aud un ţipăt îngrozitor, ca şi cum depanatorul ar fi fost electrocutat. Mare scofală!

Farsa telefonică cu hamburgerii de la McDonald’s

Alte farse dau dovadă însă de mai multă isteţime. Ca parte a programului său radiofonic din New York, moderatorul Don Imus a telefonat odată la un restaurant McDonald’s. Prezentându-se drept sergent Kirkland din Garda Internaţională, a comandat mai multe meniuri de prânz care să fie livrate la adresă – o mie două sute de hamburgeri, pentru o trupă de soldaţi ce urmau să plece în misiune. „Mă scuzaţi, domnule – o mie do….?” se bâlbâi asistentul managerului. „Aşteptaţi un minut, vă rog.” Şeful acestuia veni şi prelua convorbirea, spunând că restaurantul lor nu are cu ce pregăti atâtea produse. „Atunci, luaţi-le de la celelalte restaurante!” a ţipat Imus. „Aici e vorba de guvern, dacă vă daţi seama!”

Managerul încuviinţă cu jumătate de gură, moment în care a început distracţia. Imus a dat comanda la foc rapid. Suna cam aşa: „300 de hamburgeri să aibă muştar, dar puneţi şi multă maioneză şi lăptucă, dar fără ceapa. 200 de bucăţi – o, pardon, 201 bucăţi fără maioneză şi lăptucă, puneţi doar muştar şi carnea să nu fie nici arsă, nici în sânge. Din primii 300 de hamburgeri, 275 să fie în sânge, cu ceapă şi muştar şi maioneză, dar nu cu lăptucă – şi să nu ungeţi cu unt chiflele pentru jumătate din ei. Să fie cu unt 134 – nu, 135, fără muştar sau lăptucă, dar cu multă maioneză. Apoi 250 de hamburgheri simpli, dar cu lăptucă pe trei din ei, carnea să fie friptă doar pe jumătate, fără unt…” Şi aşa mai departe, cu o viteză uimitoare spre încântarea radioascultătorilor.

Dar cineva i-a venit de hac şi lui Imus. Informat că tocmai câştigase premiul pentru cel mai bun jurnalist de radio al anului, Imus a apărut la un hotel din New Orleans unde aşa-zisa conferinţă radio urma să aibă loc, dar aici nu găseşte nimic altceva decât o telegramă cu textul: „Ţi-am făcut-o!”

Farse telefonice cu vânzători

John Trubee, liderul formaţiei „The Ugly Janitors of America” din Los Angeles, a făcut o grămadă de farse telefonice ani de-a rândul, multe dintre ele fiind înregistrate pe casetele sale numite „Apeluri către idioţi”. De cele mai multe ori telefona la firme şi magazine, pretextând că doreşte să cumpere ceva ciudat şi, pe parcursul convorbirii, îşi enerva victimele până când, în final, le cerea ceva ce ştia că firma respectivă nu poate oferi, după care izbucnea într-un hohot de râs isteric. „Mi-a plăcut la nebunie să conversez cu angajaţi de la tot felul de firme şi să le fac de râs întregul lor ritual telefonic”, îi explica el într-un interviu jurnalistului V. Vale. „Era totdeauna atât de evident că aceşti oameni sunt dispuşi să mintă doar ca să-ţi vândă ceva. Am încercat mereu să ţin o persoană la telefon cât de mult s-a putut. Reacţia cea mai satisfăcătoare a fost să prelungesc convorbirea într-o aşa măsură, încât interlocutorul să se enerveze groaznic şi să mă înjure. Situaţiile acestea îmi plăceau mult mai mult decât atunci când mi se închidea brusc telefonul în nas.”

Un “rege” al farselor telefonice îşi dezvăluie secretul

Lucrând în San Diego, farsorul mass-media şi „psihologul cercetător în telefonie” Barry Alfonso consideră cuvintele nişte instrumente. „Nu contează dacă le crezi sau nu”, spune el; „contează dacă alţii cred că sunt adevărate”. Pretinzând că, la telefon, a convins femei să îi nască copii, diverse persoane sa cedeze nervos şi să izbucnească în plâns sau să cumpere un bilet de avion şi să plece în colţuri depărtate ale lumii, Barry spune că festele lui funcţionează deoarece respectă anumite reguli, pe când el nu respectă nimic. Tehnica lui constă în a le oferi mici informaţii ciudate, pe care oamenii trebuie să le pună cap la cap. „Le spui că ai găsit nişte chei (acestea, de fapt, nu există) – apoi, misterios, victimele chiar au pierdut nişte chei – e ceva care se întâmplă foarte des. O să-şi stoarcă creierii ca să-şi aducă aminte de nişte chei pe care le-au rătăcit cândva.” Alfonso adaugă: „Poţi să le spui că un meteorit a aterizat în grădina casei tale, că s-a crăpat şi că înăuntrul lui ai găsit adresa şi numărul lor de telefon, şi mai degrabă vor crede asta decât să-şi dea seama ca le-ai luat numărul la întâmplare din cartea de telefon. Victimele găsesc totdeauna o modalitate de a înghiţi aceste mici informaţii şi de a le ţese într-un scenariu; o dată ce şi-au creat o imagine în minte, nu te mai ascultă sub nicio formă.”

Farse telefonice…păguboase

Astfel de farse nu au, de obicei, decât scopul neînsemnat de a stânjeni victimele, dar nu constituie un delict şi nici nu vizează profit financiar, cum a fost cazul escrocheriei Libera iniţiativă rusească. O altă înşelătorie similară din SUA a implicat întrebuinţarea abuzivă a 900 numere de telefon pentru a oferi împrumuturi financiare. Victima, refuzată de toate celelalte companii de credit, suna la numărul 907-EZ-CREDIT (sau ceva de genul ăsta) unde era întâmpinată de un mesaj înregistrat prin care i se aducea la cunoştinţă că toate liniile sunt ocupate, dar că este rugată să aştepte până ce un operator va fi disponibil. Muzică veselă se aude în receptor timp îndelungat, până când un operator ridică receptorul şi începe să îi pună victimei întrebări cu ajutorul cărora să completeze un formular de cerere – nume, adresă şi aşa mai departe. Pe parcurs, după multe greşeli şi chicoteli, după ce operatoarea explică cum de-abia a fost angajată şi roagă să îi mai fie dictat încă o dată numele apelantului, afacerea este încheiată. Apelantul primeşte cartea de credit, care este valabilă doar dacă face un depozit care să acopere valoarea creditului. Numai când primeşte factura telefonică, victima îşi dă seama de ce convorbirea a durat atât de mult – taxa era de 15 dolari pe minut din momentul în care s-a declanşat robotul telefonic şi ghici cine a strâns banii de la compania telefonică?

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie