Anna de Noailles (1876-1933) născută prinţesa Brâncoveanu, a fost o scriitoare şi o poetă franceză de origine română. Vedetă a saloanelor mondene din Paris la începutul secolului al XX-lea, Anna de Noailles s-a născut în familia Brâncoveanu, dintr-o mamă grecoaică, Raluca Musuruş, şi un tată român, un prinţ Brâncoveanu, Grigore Brâncoveanu.
În 1933, poeta se îmbolnăveşte, fără să aibă nicio boală precizată. „N-am nici un organ vital bolnav, şi totuşi mă duc. Mor de mine însămi…”, scria Anna de Noailles. Un alt diagnostic, nu mai puţin poetic, cel al Catherinei Pozzi: „Anna de Noailles a murit de prea mult suflet pentru trupul ei.” Cât despre doctori, ei n-au fost în stare nici măcar să numească acest rău misterios care o mistuia şi de care s-a şi sfârşit, într-o duminică.
„La noi se moare duminica”, spunea ea. Într-adevăr, şi mama şi sora ei muriseră într-o zi de duminică. Cu câteva clipe înainte de a se stinge, i-a mai uimit o dată pe cei din jur, care o credeau în comă, murmurând: „Sunt… mai sunt aici!”
Pe patul de moarte, îmbrăcată în mătase albă, printre trandafiri albi, a fost asemuită de Francois Mauriac cu „o fecioară ucisă la prima comuniune”. Inima ei „nenumărată” (una din cele mai celebre culegeri de poeme ale ei se intitulează Le Coeur innombrable – Inimi fără de număr în una), nu a fost primită de călugăriţele clarise din Evian, cărora le-o destinase, şi a fost lăsată mult timp în grija călugărilor dominicani de la Paubourg Saint-Honore. În cele din urmă, a fost îngropată sub o stelă la cimitirul Publier, în Elveţia, unde Brâncovenii aveau o casă de vacanţă.