Turcii i-au tăiat capul fără milă pe 15 august 1714! Unde se află mormântul domnitorului Constantin Brâncoveanu şi ce mistere a ascuns?

496 vizualizari

Pe 15 august 1714, un eveniment tragic a rămas înscris în istoria ţărilor româneşti: marele domnitor muntean Constantin Brâncoveanu fu decapitat la Constantinopol (Istanbul), împreună cu cei 4 fii, din porunca sultanului Imperiului Otoman. Înalta Poartă de la Constantinopol, deşi oferise firman de domnie pe viaţă domnitorului Brâncoveanu, a dat ordin lui Mustafa Aga că toată familia domnitorului să fie adusă şi întemniţată la Constantinopol.

Din aprilie şi până în iulie 1714, Brâncovenii au fost torturaţi pentru a declara toate averile, moşiile şi conturile din străinătate. Vizirul Gin Ali, căsătorit cu fiica sultanului, încerca pe orice căi să facă rost de bani pentru a-şi mulţumi stăpânul. Într-o ultimă tentativă mârşavă, turcii au promis Brâncovenilor că-i vor lăsa să se reîntoarcă teferi în ţară, dacă renunţă la creştinism şi se convertesc la islam, după plată a încă 20 de mii de pungi cu galbeni.

Constantin Brâncoveanu a refuzat şi, în ziua de 15 august 1714, când împlinea 60 de ani, va muri împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. Toţi au fost decapitaţi pe rând, sub privirile îndurerate şi neputincioase ale fostului domnitor. Istoria spune că Matei, fiul cel mic de numai 12 ani, s-a rugat de tatăl său să-i permită să se turcească pentru a rămâne în viaţă. Vorbele lui Brâncoveanu au dat putere tânărului prinţ, iar acesta şi-a aşezat liniştit capul sub securea călăului. Iată ce i-a spus tatăl: ,,Din neamul nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Mai bine să mori de-o mie de ori decât să-ţi renegi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani în plus pe pământ”. În final, a căzut sub securea călăului şi capul vrednicului domnitor român.

Resturile pământeşti ale domnului Brâncoveanu au fost aduse şi puse în secret la Biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, de către soţia domnitorului, Maria Brâncoveanu, în anul 1720. Această aducere în taină a osemintelor s-a făcut deoarece Ahmed al III-lea era încă pe tronul Imperiului Otoman, iar el pusese sentinţa de “hainie” (trădare), pe seama voievodului Constantin Brâncoveanu. Deasupra mormântului s-a aşezat o lespede de marmură albă (185×95 cm), împodobită cu elemente decorative în stil brâncovenesc. Pe lespede nu există niciun înscris, din motivul expuse mai sus, dar Maria Brâncoveanu a pus deasupra mormântului o candelă din argint, iar pe candela de argint s-au scris următoarele: „Această candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, luminează unde odihnesc oasele fericitului domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod… iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.

Deşi inscripţia de pe candelă a fost redescoperită aproape 200 de ani mai târziu, în 1914, totuşi, în memoria locului, se cunoştea faptul că domnitorul Constantin Brâncoveanu se afla înmormântat în biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti.

În 1932 au avut loc cercetări arheologice care au atestat faptul că sub lespedea de marmură fără pisanie se afla osemintele voievodului Constantin Brâncoveanu. Nu a fost găsită niciun fel de îmbrăcăminte, doar înspre căpătâi s-a găsit un pacheţel cu frunze uscate de merişor. S-a format o comisie de medici specialişti, condusă de către Prof. Dr. Mina Minovici şi de Prof. Dr. Francisc Rainer, care au făcut expertiză osteologică. Ei au descoperit o tăietură pe a cincea vertebră cervicală, datorată lovirii cu un corp tăios, arătând de asemenea, că atât craniul cât şi scheletul au aparţinut unui bărbat viguros.

În anul 1992, patriarhul Teoctist al României, cu aprobarea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotărât canonizarea şi trecerea în rândul sfinţilor a voievodului Constantin Brâncoveanu pentru martiriul realizat în numele creştinismului.