Pe vremuri, preoţii din Ţara Românească trebuiau să facă „gărzi de noapte” în biserici, ca şi medicii! Aşa era porunca domnitorului Nicolae Mavrogheni…


În interesanta sa lucrare – „Din istoria fanarioţilor” (1891) – istoricul şi profesorul Gheorghe Ionescu-Gion ne vorbeşte, printre altele, şi de domnia de 3 ani a lui Nicolae Mavrogheni, domnitor al Ţării Româneşti între 1786 şi 1789. Mavrogheni a stârnit frica în populaţie, fiind văzut ca un om nebun, rău şi care lua decizii bizare. Iar una dintre aceste decizii îi privea pe preoţii de la biserici şi mănăstiri.

Iată ce ne spune Gheorghe Ionescu-Gion în lucrarea sa: „Când era tiptil sau în port călugăresc, pe la 2-3 după prânz, îi plăcea mai cu seamă să viziteze bisericile. Din poruncă domnească – și porunca lui Mavrogheni înseamna ceva -, preoții de rând în săptămâna erau datori să stea de dimineață și până seara, ba chiar și noaptea în biserică pentru a răspunde la cererile evloviașilor”. Adică, preoţii trebuiau să facă un fel de gardă, ca şi medicii!

Istoricul continuă: „Vai preotului care nu ar fi fost în biserică când l-ar fi hărăzit mânia lui Dumnezeu cu o vizită de-a lui Mavrogheni. Acela mai bine să fi intrat în gaură de șarpe. Pătimiră popii foc și pară și-n vremea lui Constantin Mavrocordat, când îi închidea cu de-a sila prin biserici ca sa-i facă burduf de carte, dar ca acum nu văzuseră spaimă și fior mai diavolesc”.


Lasă un comentariu