EXCLUSIV! Un adevăr ascuns de istoria oficială: familia lui Lenin, liderul comuniştilor sovietici, a fost de origine mongoloidă, având ca religie budismul


Vladimir Ilici Lenin… a fost unul din oamenii care a inventat şi a aplicat blestemata doctrină a comunismului, ce a produs zeci de milioane de victime în atâtea ţări din lume. Printre altele, comunismul îşi propunea desfiinţarea religiilor lumii şi a familiei. Însă, pentru comunişti, cea mai periculoasă religie era creştinismul, aşa că toate „tunurile” au fost puse pe creştinism încă de la începuturi. Când Lenin şi bolşevicii lui au ajuns la putere în Rusia, unul din primele lucruri pe care le-au făcut a fost acela de distrugere a bisericilor ruseşti şi de prigonire a preoţilor şi călugărilor. Nu întâmplător, căci se considera că „biserica creştină era cea care manipula poporul” cu învăţăminte care erau contrare comunismului.

Dar, haideţi să vedem care era originea familiei lui Lenin. Tatăl lui Vladimir Lenin a fost Ilia Nikolaievici Ulianov (1831-1886), iar mama lui a fost Maria Blank (1835-1916). Dacă mama lui Vladimir Lenin a fost de origine suedeză, tatăl a avut origini mongoloide. Acelaşi lucru se poate observa şi dacă ne uităm la o fotografie a lui Ilia Nikolaievici Ulianov. Vedeţi ochii săi mai oblici?

Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free) – ILIA ULIANOV, tatăl lui Vladimir Lenin
Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free) – VLADIMIR ILICI LENIN

Ilia Lenin s-a născut în Astrahan, într-un vechi oraş aflat la gurile fluviului Volga, în nordul Mării Caspice. În 1831, anul naşterii sale, oraşul şi împrejurimile sale era alcătuit dintr-un amestec de populaţii: tătari, başkiri, calmuci, ruşi şi alte naţionalităţi.

În excepţionala carte „Bolşevicii”, scrisă de Adam Bruno Ulam (o puteţi găsi pe Google Books), aflăm următorul lucru despre familia lui Ilia Lenin:

„Mama lui Ilia, Ana Alexeievna Smirnova, provine, fără dubiu, dintr-o familie de calmuci, şi există dovezi puternice care arată că şi tatăl lui Ilia are aceeaşi origine rasială. Ambele nume şi apartenenţa lui Biserica Ortodoxă Rusă demonstrează rusificarea familiei, dar moştenirea caracteristicilor mongoloide ale Iliei este fără dubiu”.

Imagine: captura dupa cartea „Bolsevicii” de Adam Bruno Ulam

Dar, cine sunt aceşti calmuci? Este vorba de o populaţie mongoloidă venită în zona Mării Caspice în secolul al XVII-lea. Ei au creat Hanatul Calmuc în 1630-1771, în teritoriul Caucazului de Nord din Rusia de astăzi. În prezent, aceștia alcătuiesc o majoritate în Republica Kalmâkia situată în Stepa Calmucă, pe malul vestic al Mării Caspice.

Însă religia calmucilor nu este cea creştin-ortodoxă, ci budistă. De fapt, calmucii reprezintă unicul popor cu religia tradițională budistă a căror patrie este situată în Europa.

Aşadar, deşi părinţii şi bunicii lui Lenin erau de religie creştin-ortodoxă, este clar că aceasta nu a fost religia lor „naturală” ca şi calmaci; probabil că ei sau strămoşii lor s-au convertit din budism pentru a avea acces în administraţia rusă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock