Cel mai mare diplomat român, Nicolae Titulescu, a fost asasinat prin otrăvire lentă?

Poate cel mai bun diplomat pe care România l-a avut vreodată a fost Nicolae Titulescu (1882-1941). El a fost de mai multe ori ministru de externe al României, dar şi preşedinte al Ligii Naţiunilor, un organism de cooperare internaţională din perioada interbelică, un fel de “ONU” după cel de-al doilea război mondial. El a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii.

La 29 august 1936 regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Prima dată, Titulescu se stabileşte în Elveţia, apoi ajunge în Franţa. Însă, imediat după exil, ceva se întâmplă cu sănătatea lui Titulescu: politicianul român se îmbolnăveşte de o afecţiune misterioasă, dar gravă, care îl ţintuieşte la pat.

Consultat de celebrităţi medicale, Nicolae Titulescu prezenta toate simptomele otrăvirii. La Saint Moritz (unde se afla Titulescu), au venit mai multe somităţi medicale, care l-au supus pe ministrul român unor complexe şi serioase controale medicale, clinice şi de laborator, acordându-i-se în acelaşi timp, îngrijiri care ţineau de o terapie de urgenţă. Printre doctorii care l-au consultat s-au aflat: Abramy – Paris-Bordeaux ; Nagli – Zurich; Landovski – Paris; Ciucă – Bucureşti; Andre – Paris; Frumuşanu – Bucureşti; Preissner – Viena, etc. Părerile exprimate de la început de mulţi dintre aceştia confirmă că era vorba de un caz deosebit, în care etiologia rămânea cel puţin pentru moment necunoscută.

Profesorul universitar doctor Abramy, titularul catedrei de patologie de la Facultatea de Medicină din Paris, un clinician reputat în lumea întreagă, declara: „Chestiunea pare a fi extrem de dificilă. Din examenul sângelui şi din toate analizele de până acum, rezultă clar că în corpul bolnavului a pătruns un agent patologic – cum se numeşte în medicină – care distruge cu mare intensitate globulele roşii, împingând bolnavul spre o stare de anemie extraordinară”. La rândul său profesorul universitar doctor Landovski declara: “Cazul este foarte grav. Am totuşi speranţa că dl. Titulescu se va face bine. D-sa suferă de o intoxicaţie a cărei cauză este încă necunoscută. Cazul este foarte grav, nu disperat. Este evident că nu este o infecţie, ci o intoxicaţie. Intoxicaţia, după cum se ştie, nu dă febră mare, spre deosebire de infecţie”.

Examenele de laborator (analizele sângelui, sucurilor gastrice, materiilor fecale şi urinei) au exclus, în cele din urmă, orice supoziţie iniţială privind eventualitatea unei malarii, a unei infecţii microbiene sau a unei intoxicaţii de origine medicamentoasă. Analizele făcute în cele mai reputate laboratoare ale vremii au condus la concluzia irefutabilă a unei intoxicări de un tip deosebit a lui Nicolae Titulescu.

Specialiştii prezenţi la Saint Moritz au emis două ipoteze:
– prima ipoteză avea în vedere intoxicarea cu un alcaloid, de origine nedeterminată, administrat treptat, într-o formulă ingenioasă, presupunând nu turnarea sa într-o băutură oarecare sau amestecarea în vreun aliment oarecare, ci depunerea sa, zilnic, prin frecare, sub forma unei pelicule, insesizabile vizual, olfactiv si papilo-gustativ, pe vesela şi tacâmurile folosite (înainte de toate pe ceştile de cafea şi de ceai);
– a doua ipoteză avea în vedere folosirea veninului de cobră, toxic extrem de puternic, putând fi administrat discret (în mâncăruri, fructe, dulciuri, băuturi); fără culoare, gust sau miros, veninul de cobră, în doze foarte mici, nu are efecte imediate care să prevină în vreun fel potenţiala victimă, ceea ce îl face extrem de insidios şi periculos.

În presa internaţională au apărut numeroase precizări şi declaraţii, atribuite lui Nicolae Titulescu, care trimit în totalitatea lor la afirmarea ideii unei tentative de asasinat. Astfel, “Corriere de la Sera” cita declaraţia pe care Nicolae Titulescu ar fi făcut-o unui ziarist francez: „Ştiu, prin mijlocirea unui prieten politic, că am fost condamnat să fiu otrăvit. A mă asasina brutal, cu un pumnal, sau cu un revolver, ar fi prea scandalos după asasinatele politice întâmplate în România în ultimii ani. A înlătura pe Titulescu prin otravă, în aşa fel încât să se stingă încet, este scopul duşmanilor mei. Sfârşitul meu va fi atribuit sănătăţii mele mediocre şi, în felul acesta, se va evita orice scandal”.

Într-un material prezentând rezultatele unei anchete făcute la Cap Martin, “Le Petit Parisien” afirma: „O personalitate politică, care vrea să-şi păstreze anonimatul, ne-a declarat următoarele: -«Nu pot uita că, într-o seară, ministrul m-a luat de braţ şi mi-a spus: – Scumpul meu, am fost otrăvit în străinătate într-un vagon restaurant. De atunci mă simt rău”.

A fost până la urmă Titulescu asasinat prin otrăvire lentă? Toate drumurile duc către această ipoteză…