„Pleacă! Nu te vreau aici!” – asta a strigat un martor după ce văzu un „om-umbră” misterios în camera în care dormea


Unul dintre cele mai ciudate fenomene ale lumii paranormale este acela al „oamenilor-umbră”. Termenul de „oamenii-umbră” acoperă o gamă largă de fenomene fantomatice, care implică apariţia unor spectre misterioase, care par să se ascundă doar la periferia percepțiilor noastre din motive necunoscute. Deși descrierile martorilor variază, se pot spune despre ei că sunt foarte înalţi și subțiri, negri, ca o umbră umanoidă, cu trăsături nedistincte, apărând adesea bidimensionali, ca și cum proiecțiile lor nu au o substanță reală. Deși, de obicei, martorii nu au remarcat caracteristici faciale, există unele relatări care menționează chiar prezenţa unor ochi strălucitori. În general, ei sunt doar rareori văzuți, de multe ori apărând doar în colțul ochiului, părând să se estompeze sau să dispară atunci când sunt observaţi direct. Deși, de obicei, arată ca o siluetă de umbră a unui bărbat, ei apar uneori şi sub alte forme, câteodată schimbându-şi forma chiar în fața ochilor martorilor.

Iată relatarea unui martor care s-ar fi întâlnit cu un om-umbră (el a scris totul pe Reddit). Bărbatul spune că tocmai ieşise din duş și s-a așezat în pat, când lucrurile au luat o întorsătură bizară pentru el:

„Într-o seară, după ce mi-am făcut dușul, am sărit în pat. Dintr-o dată, simt că ceva (cineva) mă priveşte. Mă uit spre fereastră și observ o figură neagră şi mare stând acolo. Aș spune că avea circa 2 metri înălțime. Era complet negru și nu-i puteam vedea fața; fiind doar o figură întunecată. Brusc, am avut un sentiment de teroare totală; mi-am întors capul de la fereastră, mi-am acoperit fața și am încercat să uit de ea. Abia am putut adormi în acea noapte.

În noaptea următoare, m-am apropiat de fereastră și am verificat dacă a apărut din nou silueta misterioasă. Nu am văzut nimic, așa că am stins luminile și am încercat din nou să dorm. În câteva minute, după ce mi-am pus capul pe pernă, m-am simțit din nou ca și cum aș fi fost urmărit. M-am uitat peste pătura cu care eram învelit și am văzut aceeași figură întunecoasă, care stătea de data aceasta la ușa mea și mă privea. M-am speriat tare, dar am avut curajul să-l privesc puțin înainte de a-mi acoperi din nou fața. Arăta ca un bărbat obişnuit, însă părea că nu avea față.

Acest lucru a continuat să se întâmple şi în următoarele nopți, de fiecare dată părând să fie şi mai aproape de mine. Astfel, el a ajuns în mijlocul camerei mele și, în cele din urmă, lângă patul meu. Această ultimă experienţă a fost graoznică… m-am simțit ca și cum aș fi fost împins din patul meu. Atunci am strigat: „Pleacă! Nu te vreau aici!”Apoi m-am rugat până când am adormit. În seara următoare, nu a mai apărut. Nu ştiu ce-a fost, dar probabil că a fost unul dintre cele mai ciudate lucruri pe care le-am trăit vreodată”.

Rămâne doar la latitudinea voastră dacă să-l credeţi sau nu…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock