Regele Carol al II-lea al României, în domnia sa (1930-1940), este perceput de majoritatea istoricilor ca fiind primul dictator al României moderne, nu mai puţin prejos de liderii comunişti Nicolae Ceauşescu sau Gheorghe-Gheorghiu Dej.
Aproape că nu există anuar, almanah şi uneori reviste şi cărţi din perioada interbelică (de după 1930) care să nu înceapă cu portretul regelui Carol al II-lea. Astfel, potrivit redactorilor de la revista poliţienească ,,Paza” (nr.2/1939), regimul personal al regelui era instaurat ,,cu aprobarea unanimă şi entuziastă a ţării”(!). Noi am învăţat la istorie că a fost curată dictatură, dar ce să-i faci când oamenii se obişnuiesc cu biciul pe spinare şi liderul autoritar.
Inaugurată la 6 mai 1932, cazarma gardienilor publici a primit numele – cum altfel? – decât ,,Regele Carol al II-lea”. Încă de la intrarea principală te întâmpinau impozantele statui în bronz ale suveranului şi moştenitorului la tron. La împlinirea unui deceniu de la restauraţie, Carol al II-lea a avut parte de osanale pe care Nicolae Ceauşescu, dacă le-a aflat, a fost indiscutabil invidios. Asemenea tămâieri întreceau ridicolul şi, în anumite contexte, ele constituiau curată insultă. Regele era de toate: salvatorul României, Titanul, ocrotitorul tinerilor, cel care înzestra oştirea, Mecena al culturii… Ţara Românească se putea scrie şi ,,ţara românească”, iar pe Dumnezeu l-ar fi caligrafiat cu litere mici. Dimpotrivă, regele-playboy era Alteţa Sa, Fiul-de-Rege, Omul, Voievodul Culturii, Frumosul Crai ş.a.m.d.
Revista ,,Siguranţa”, iunie 1940. Se împlineau 10 ani ,,de la începutul unei noi vieţi pentru poporul românesc, (iar) sufletul fiecărui român se umple de recunoştinţă. Nu se cuvine a se aşeza nicio piatră de temelie înainte de a se invoca numele Aceluia care însemnează geniul creator (…) hărăzit a răspândi în jurul Lui idee…”
Nr.1-2/1940 al revistei ,,Poliţia Română” scrie despre ,,Regele între popor” şi în vreme ce aventurierul său tată ia calea străinătăţii, regele Mihai este acum ,,Regele reînvierii”: ,,Pe orizontul României, întunecat de marea întristare, s-a ridicat un Soare tânăr. Prin fiinţa Lui, nădejdile neamului renasc biruitoare şi lumină alinătoare coboară în sufletele chinuite”.